Forţa Civică şi PNŢCD vor semna sâmbătă un protocol de constituire a unei alianţe politice, care "să pună bazele principalului pol de dreapta din România".
Conform unui comunicat al celor două partide, Mihai-Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu vor supune votului forurilor de conducere ale celor două formaţiuni "constituirea unei alianţe politice, având în comun un set de principii şi valori reprezentative pentru o mişcare autentică de centru dreapta".
Votul se va desfăşura în cadrul reuniunilor pe care cele două partide le vor organiza în cursul zilei de sâmbătă, la Palatul Parlamentului.
După votul privind formarea alianţei, va urma o ceremonie comună, în cadrul căreia se va semna protocolul care stă la baza noii construcţii politice, precizează sursa citată.
FC şi PNŢCD au făcut parte din alianţa electorală ARD (Alianţa România Dreaptă), alături de PDL, sub sigla căreia au candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2012.