O româncă (19 ani) a fost arestată luni dimineaţa, la Rotterdam, în cadrul anchetei asupra unui furt de tablouri dintr-un muzeu din acest oraş în 2012, a anunţat poliţia din oraş, care o suspectează că a ajutat la ascunderea tablourilor înainte de presupusul lor transfer spre România, relatează AFP.
"Echipa de poliţie care anchetează asupra furtului de tablouri de la Kunsthal a arestat luni la prânz, la Rotterdam, o româncă, în vârstă de 19 ani", a anunţat Poliţia din Rotterdam într-un comunicat, precizând că suspecta este prietena unui român suspectat că este unul dintre cei care au organizat furtul, deţinut de la jumătatea lui ianuarie în România.
Şapte pânze, inclusiv opere aparţinând lui Picasso, Matisse, Monet şi Gauguin au fost furate, la jumătatea lui octombrie, din Kunsthal, la Rotterdam. Acesta este considerat unul dintre cele mai spectaculoase furturi de tablouri din lume, în ultimii zece ani.
Experţi au estimat valoarea "potului" între 100 şi 200 de milioane de euro.
"S-ar părea, potrivit anchetei, că picturile au fost duse într-o locuinţă din Rotterdam imediat după furt", a anunţat poliţia. "Este probabil ca pânzele să fi scoase din rame acolo, după care, mai târziu, să fi fost transferate către România", potrivit aceleiaşi surse.
"Femeia în vârstă de 19 ani arestată este una dintre persoanele care locuia în acea locuinţă", a subliniat poliţia.
Trei români, inclusiv prietenul româncei în vârstă de 19 ani, au fost arestaţi în România şi plasaţi, la sfârşitul lui ianuarie, în detenţie provizorie, prelungită până la 21 martie.
Un al patrulea român, un fost model, este inculpat în acest caz, dar a fost eliberat.
Situaţia tablourilor este necunoscută în continuare, deşi unul dintre suspecţi a recunoscut că a văzut două în România, şi anume un Gauguin şi un Matisse, în timpul unei încercări de vânzare.