O femeie de 31 de ani din Timişoara, care este însărcinată şi care a fost diagnosticată cu gripă AH1N1, este internată în stare gravă la Spitalul Judeţean din municipiu, fiindu-i montat un "plămân artificial", iar medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele ei de supravieţuire.
Şeful Secţiei Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara, medicul Dorel Săndesc, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că o femeie de 31 de ani, din Timişoara, însărcinată, a fost diagnosticată cu gripă AH1N1, iar acum se află în stare gravă la spital.
"Avem o doamnă internată cu diagnosticul de gripă AH1N1 confirmat, este gravidă şi are o formă severă de virus, ameninţătoare de moarte. I-am montat un plămân artificial, însă starea ei e gravă, repet, nu garantăm că va supravieţui", a declarat Săndesc.
Potrivit medicului, femeia a fost internată, duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, unde i s-a montat "plămânul artificial" - un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces şi oxigenarea sângelui, apoi a fost transportată la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Timişoara.
Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Judeţean, femeia se află în săptămâna a 27-a de sarcină.