Premierul Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să transmită inclusiv inspectorilor generali că trebuie găsită soluţia prin care în programa şcolară să fie incluse mai multe ore de sport, susţinând că nu a mai văzut atât entuziasm pentru o altă măsură a Guvernului precum aceasta.
"Domnule ministru Pricopie, toată lumea ne-a felicitat pentru faptul că vrem să facem mai mult sport în şcoli. Deci, dumneavoastră vă duceţi acum la minister, de la minister la inspectorii generali, de la inspectorii generali mai jos şi le spuneţi că nu au soluţie, trebuie să găsească soluţia să facem sport în şcoli. Nu am mai văzut atât entuziasm pentru o măsură a Guvernului de foarte mult timp şi, probabil, nici nu o să văd. Asta înseamnă că e o măsură bună. Cu încăpăţânare, toţi cei care spun că nu se poate să găsească soluţii să se poată. E mare păcat să nu reuşim să avem rezultate cu iniţiative de acest gen", a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.
Miercuri, premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Educaţiei să prezinte, în şedinţa Guvernului, modalitatea de aplicare a unui program care să asigure organizarea a patru ore de sport pe săptămână în şcoli.
La scurt timp, ministerul a lansat în dezbatere publică un proiect în care propune creşterea numărului de ore de sport în învăţământul primar, pe lângă cele două ore la "Educaţie fizică" fiind prevăzute la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a alte două ore la "Muzică şi mişcare", iar la clasele a III-a şi a IV-a, o oră la "Joc şi mişcare".