Înmatriculările de autoturisme Dacia în Uniunea Europeană (UE) au crescut în ianuarie cu 8,8%, de la 18.636 unităţi anul trecut la 20.285 unităţi, pe o piaţă europeană care a scăzut cu 8,7% şi a atins un nou minim istoric pentru prima lună a anului.
Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 1,9% în ianuarie 2012 la 2,3% în ianuarie anul acesta, potrivit datelor publicate, marţi, de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Grupul francez Renault, care deţine Dacia, a înregistrat un declin de 5,6% al înmatriculărilor în ianuarie, la 76.206 unităţi. Cota de piaţă a Renault a urcat de la 8,3% la 8,6% în intervalul analizat, ca urmare a declinului mai lent decât cel al pieţei. Grupul Renault se află pe poziţia a treia pe piaţa auto din UE în ianuarie, în urma Volkswagen şi PSA Peugeot Citroen.
Înmatriculările grupului german Volkswagen, liderul pieţei, au scăzut cu 5,2%, la 215.861 unităţi, în timp ce cota de piaţă a avansat de la 23,5% la 24,4%.
Al doilea jucător pe piaţa auto din UE după vânzări, constructorul francez PSA Peugeot Citroen, a consemnat un declin accelerat, de 16,3%, la 101.680 de unităţi. Cota de piaţă a PSA s-a redus de la 12,5% la 11,5%.
Totalul înmatriculărilor din UE a scăzut cu 8,7% în ianuarie, de la 969.219 unităţi în prima lună din 2012 la 885.159 unităţi în acest an. Înmatriculările de autoturisme noi din ianuarie reprezintă un nou minim istoric începând cu 1990, când au început să fie calculate datele.