Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Roma, că Papa Benedict al XVI-lea este "într-o formă excelentă", precizând că sentimentul său este că Sanctitatea sa a vrut să îşi continue opera, "fără nicio constrângere administrativă".
"Întâlnirea cu Papa Benedict - o întâlnire extrem de caldă. Vă pot spune că, împotriva a ceea ce se mai speculează, Papa Benedict al XVI-lea este într-o formă excelentă, este un om foarte puternic, chiar dacă este mai slab decât în 2008 când m-am întâlnit cu dânsul la Palatul Gondolfo", le-a spus Traian Băsescu reprezentanţilor comunităţilor de români din Italia.
Preşedintele a menţionat că Papa a acceptat rămânerea vizitei sale în program după anunţul pe care l-a făcut pentru că "a vrut să îşi manifeste respectul pentru România şi pentru români".
"În discuţiile cu Sanctitatea Sa, sentimentul pe care l-am avut este că este împăcat cu decizia pe care a luat-o, că aşa a vrut Sanctitatea Sa şi Dumnezeu şi că şi-a asumat o altă misiune. Iar misiunea pe care şi-a asumat-o - vă spun ce simt - este aceea de a-şi continua opera. Papa Benedict al XVI-lea este unul dintre cei mai mari filosofi şi teologi ai lumii şi sentimentul meu este că a vrut să îşi continue opera, fără nicio constrângere decât cea a comunicării cu Dumnezeu. Nu a vrut să mai aibă obligaţii administrative, nu a vrut să se mai ocupe de problemele pe care le reclamă calitatea de papă, de şef de stat, ci a vrut să fie liber cu gândurile domniei sale şi cu Dumnezeu ca să îşi termine opera", a afirmat Traian Băsescu.
El s-a declarat convins că vor apărea scrieri noi ale Papei Benedict al XVI-lea.
"Şi vom avea un caz unic în istoria umanităţii, dacă avem în vedere că întâmplarea retragerii nu s-a mai întâmplat din secolul al XV-lea. Vom avea întâmplarea unică în istoria umanităţii, a Bisericii Catolice, când un papă scrie el însuşi după ce îşi încheie mandatul şi nu scriu istoricii. Va fi, cred, o experienţă extrem de valoroasă pentru umanitate. Acesta este sentimentul cu care am plecat", a adăugat preşedintele.
"u am avut în faţă un om obosit, epuizat, ci un om cu o forţă morală extraordinară, care răspândea bunătate şi sentimentul că mai are ceva de făcut. Iar Benedict al XVI-lea nu poate avea altceva de făcut decât să scrie ce gândeşte. Cred că este important ca o mână de români să ştie ce am simţit eu ca şef de stat în discuţiile cu Sanctitatea Sa", a continuat Traian Băsescu.
Papa Benedict al XVI-lea a anunţat luni că va renunţa la pontificat pe data de 28 februarie, din cauza stării de sănătate şi a vârstei înaintate.