Premierul Victor Ponta a declarat că va transmite împreună cu miniştrii de Externe şi Interne o scrisoare către omologii din UE pe tema aderării României la Schengen, arătând că procesul depinde de o problemă politică ce poate fi rezolvată dacă nu vor mai exista "sabotaje" chiar din interiorul ţării
"Ministrul Corlăţean a fost la Haga şi veştile sunt bune. Dacă în România s-a început acum să se lege MCV de Schengen, văd că europenii nu-l mai leagă. Suntem într-o veşnică transformare: de unde aveam probleme, nu mai avem, de unde nu aveam, ne creem. Este important însă şi eu cred că împreună cu ministrul de Externe şi ministrul de Interne trebuie să transmitem o scrisoare către toţi prim-miniştrii, miniştrii de Interne şi miniştrii de Afaceri Europene sau Externe care vor fi reprezentaţi la Consiliul JAI din martie. Este o problemă politică - tehnic, toată lumea, inclusiv Comisia Europeană, a spus foarte clar că trebuie să intrăm - problema politică trebuie să ne chinuim cu toţii să o rezolvăm şi, dacă nu mai suntem sabotaţi din ţară, sunt şi şanse importante în acest sens", a spus Ponta în şedinţa de guvern.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că scrisoarea propusă de premierul Victor Ponta pe tema aderării la Schengen urma să fie semnată de preşedintele Traian Băsescu, şefii celor două Camere ale Parlamentului, dar şi de Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.
"Eu cred că, aşa cum i-am răspuns premierului atunci când m-a contactat în legătură cu posibilitatea unei scrisori apel - să fie semnată şi de preşedinţi celor două Camere din România, alături de nume ilustre - Barroso, Băsescu, îi iau în ordine alfabetică, van Rompuy - nu am avut nimic împotrivă, pentru că avea nişte valenţe politice documentul. Acum, acest ping-pong cu semnăturile şi cu formatele de scrisori pe care domnul Băsescu îl propune, riscă să nu mai fie serios", a mai declarat Antonescu.
Săptămâna trecută, la Bruxelles, premierul Victor Ponta anunţa că îi va prezenta preşedintelui Traian Băsescu un draft al unei scrisori care va fi transmisă şefilor de stat şi de guvern din UE pentru sprijin la aderarea la Schengen.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în replică, joi, că o simplă solicitare de a intra în Schengen este "superfluu", el arătând că înainte de a cere acest lucru pe toate vocile România trebuie să arate că a înţeles mesajele UE în privinţa statului de drept.
"Eu am mai spus public: o simplă solicitare să intrăm în Schengen este superfluu. Ştiţi foarte bine poziţia mea că Schengen nu trebuie legat de MCV şi, totuşi, dacă România are probleme de credibilitate, le avem legat de MCV", declara preşedintele.
Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că fără transmiterea către guvernele ţărilor UE a unei scrisori semnate de premier şi preşedinţii Camerelor privind aspectele negative din raportul MCV, România are şanse aproape zero privind o decizie de aderare la Schengen în Consiliul JAI din martie.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că trimiterea la Bruxelles a unei scrisori semnate de prim-ministru şi de preşedinţii Camerelor, aşa cum a recomandat preşedintele Traian Băsescu, ar reprezenta "o foarte mare greşeală", pentru că ar însemna că Bucureştiul leagă MCV de intrarea în Schengen.
El a susţinut că preşedintele Băsescu luptă împotriva intereselor României dacă se bate pentru ca decizia din luna martie privind aderarea la spaţiul Schengen să fie legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie.
Olanda şi Germania sunt ţările care au blocat în ultimul an o decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, anunţând că pentru a accepta acest lucru aşteaptă progrese în raportul MCV al Comisiei Europene, prezentat pe 30 ianuarie.
Preşedintele Traian Băsescu declara, după Consiliul European din decembrie, că în anexa concluziilor reuniunii a fost introdusă o solicitare adresată Consiliului JAI ca la reuniunea din 7 martie să analizeze luarea unei decizii privind intrarea României şi Bulgariei în Schengen.
Marţi, Ministerul român de EXterne a anunţat că ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, i-a transmis omologului român, Titus Corlăţean, aflat în vizită oficială la Haga, că Guvernul Olandei nu mai condiţionează aderarea României la Schengen de MCV.