Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a declarat, miercuri, la Sibiu, că există o "îngrijorare importantă" în ţara sa, fiindcă oamenii "au cumpărat ceva care nu a fost carne de vită", dar că trebuie stabilite mai întâi faptele, fără a fi făcute speculaţii.
Întrebat, într-o conferinţă de presă la Sibiu, cum comentează scandalul iscat în jurul cărnii de cal vândută ca şi carne de vită, ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a spis că este important să se stabilească întâi faptele şi abia apoi să se tragă concluziile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În ceea ce priveşte situaţia legată de carnea de vită, avem o întâlnire azi (miercuri - n.r.) în Bruxelles, cu miniştrii, deci Guvernul britanic este în legătură cu autorităţile române, franceze şi din alte ţări membre. Ce este important este să putem stabili faptele înainte de a trage concluziile. În acest moment suntem în această fază, dar, evident, este o îngrijorare importantă în Marea Britanie", a spus Harris.
Potrivit acestuia, îngrijorarea britanicilor ţine de faptul că "au cumpărat ceva care nu a fost carne de vită".
"Trebuie să stabilim faptele. În acest moment este o îngrijorare importantă în Marea Britanie, fiindcă oamenii au cumpărat ceva care nu a fost carne de vită şi trebuie să stabilim faptele, şi nu să speculăm. Nu trebuie să tragem concluziile", a spus Martin Harris.
Întrebat cum comentează faptul că a fost descoperită carne de cal ambalată ca şi carne de vită chiar în unităţi de procesare din Marea Britanie, Martin Harris a precizat că şi autorităţile britanice fac investigaţii amănunţite.
"E evident că sunt investigaţii în Marea Britanie. Noi am propus, împreună cu Comisia Europeană, o întâlnire azi pentru a rezolva această problemă", a adăugat Harris.
Ambasadorul Marii Britanii se află, miercuri, într-o vizită în municipiul Sibiu, fiind însoţit de mai mulţi experţi britanici din sectorul turism, dar şi de oameni de afaceri. Martin Harris a participat la un seminar pe teme turistice organizat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, dar are şi întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.
Cantităţi importante de carne de cal - până la 100% - au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna şi spaghete bolognese care ar fi trebuit să conţină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice şi irlandeze, iar lasagna şi spaghetele bolognese de compania franceză Comigel. Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România. Asociaţiile profesionale româneşti din domeniul alimentar au respins însă aceste acuzaţii, afirmând că originea problemei nu este în România.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că Ministrul Agriculturii şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, "din Franţa, Luxemburg sau altă parte", să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca "suspectul de serviciu".
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin,a declarat, luni, că din România nu a fost exportată carne de cal greşit etichetată, autorităţile verificând cele două abatoare menţionate de firma franceză,dar suspiciunile nu s-au confirmat, astfel că frauda s-a produs"undeva dincolo de graniţele României".
Comisia Europeană (CE) a apreciat marţi ca "prematur" să introducă obligaţia de a menţiona ţara de origine a cărnii pe semipreparate, apreciind că scandalul actual reprezintă "o problemă de fraudă" şi asigurând că "trasabilitatea funcţionează" atât pentru carne proaspătă, cât si pentru semipreparate.
Reprezentanţii industriei creşterii animalelor şi a cărnii franceze (Interbev) s-au declarat marţi "indignaţi" de prima reacţie a Bruxelles-ului.
Interbev şi sindicatele agricole FNSEA au solicitat luni să fie impusă fără întârziere "indicarea obligatorie a ţării de origine a cărnii" pe eticheta semipreparatelor.
"Industria cărnii şi consumatorii aşteaptă decizii rapide şi acte puternice", a declarat, citat într-un comunicat, Dominique Langlois, preşedintele Interbev.
Franţa şi Suedia au anunţat deja intensificarea controalelor în industria cărnii şi peştelui la Paris şi pentru semipreparate pe bază de carne la Stockholm.
Scandalul a luat o dimensiune europeană după ce carne de cal, în loc de carne de vită, a fost descoperită săptămâna trecută în lasagna vândută sub marca Findus în Marea Britanie. Aceste pachete au fost produse de subcontractantul francez Comigel.
Carnea respectivă, care ar proveni din România potrivit autorităţilor franceze, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la procesatorul francez Spanghero şi a fost redirecţionată către preparatorul Comigel.
Ancheta efectuată în diferite ţări nu a stabilit, până în prezent, în ce ţară a fost etichetată fraudulos carnea de cal şi dacă prezenta un risc pentru consum.
FSA a solicitat societăţii Findus să efectueze "teste" pentru a identifica o eventuală prezenţă de fenilbutazonă în produsele de lasagna, ceea ce ar face carnea improprie consumului.