Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, a declarat, miercuri, la Sibiu, că oficialii britanici sunt "pro libera circulaţie a forţei de muncă", dar împotriva abuzurilor la acest drept, abuzuri care "sunt o problemă europeană", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Martin Harris a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, dacă Marea Britanie va mai acorda ajutoare sociale românilor şi bulgarilor odată cu eliminarea restricţiilor pe piaţa forţei de muncă.
"În ceea ce priveşte forţa de muncă, vom ridica restricţiile la sfârşitul anului. Guvernul este pro libera circulaţie a forţei de muncă şi contra abuzurilor la acest drept. Aceasta este poziţia noastră şi noi suntem în legătură cu colegii din celelalte ţări pentru a preveni abuzurile privind libera circulaţie", a spus ambasadorul Marii Britanii.
El a afirmat că abuzurile privind libera circulaţie a forţei de muncă sunt "o problemă europeană" şi trebuie combătute la nivelul întregii Uniuni.
"Ceea ce este important pentru noi este că sistemul de securitate socială este protejat contra abuzurilor şi se implică cetăţenii din toate ţările membre. Este o problemă europeană, deci trebuie să discutăm cu miniştrii la nivel european", a spus Martin Harris.
Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, se află, miercuri, într-o vizită în municipiul Sibiu, fiind însoţit de mai mulţi experţi britanici din sectorul turism, dar şi de oameni de afaceri.
Martin Harris a participat la un seminar pe teme turistice organizat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, dar are şi întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.