CC: Prescripţia specială se împlineşte, în pofida întreruperilor, în acord cu legea favorabilă

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolul 124 din Codul penal - Prescripţia specială -, aşa cum a fost modificat prin art.I pct.3 din Legea 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial 258 din 19 aprilie 2012, care au următorul conţinut: "Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art.122 este depăşit cu încă o dată".

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.15 alin.(2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi ale art.16 alin.(1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a constat că, prin sesizarea formulată, Avocatul Poporului critică noile prevederi ale art.124 din Codul penal referitor la prescripţia specială, potrivit căruia, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie generală prevăzut la art.122 din Codul penal este depăşit cu încă o dată, atunci este înlăturată răspunderea penală.

Spre deosebire de vechea reglementare care instituia un termen mai mic, respectiv depăşirea cu încă jumătate a termenelor din art.122 din Codul penal, noua normă este mai puţin favorabilă.

Având în vedere noile dispoziţii, se arată că acestea afectează prevederile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, precum şi cele referitoare la principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Potrivit art.61 din Constituţie, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit.

Astfel, potrivit art.10 alin.(1) lit.g) din Codul de procedură penală, printre cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale regăsim intervenţia prescripţiei simple, guvernată de termenele prevăzute la art.122 din Codul penal, ori speciale, guvernată de art.124 din Codul penal.

Prescripţia răspunderii penale, în general, înseamnă stingerea răspunderii penale prin trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data comiterii infracţiunii şi trebuie să curgă neîntrerupt.

În ce priveşte prescripţia specială, este de observat că într-o cauză penală pot interveni mai multe întreruperi ale termenului de prescripţie, fapt care determină curgerea unui nou termen, tragerea la răspundere penală prelungindu-se mult timp. Dacă anterior noilor prevederi criticate termenul de prescripţie specială era compus din termenul general prevăzut la art.122 din Codul penal plus încă jumătate, în prezent legiuitorul l-a majorat cu încă o dată. Prin urmare, modificarea acestui termen nu este de natură a contraveni în vreun fel dispoziţiilor constituţionale invocate, notează Curtea Constituţională (CC) în decizia sa din 18 decembrie 2012, motivată şi publicată în Monitorul Oficial 67 din 31 ianuarie 2013.

Cu privire la criticile formulate punctual de către Avocatul Poporului, Curtea Constituţuională a constat următoarele: "În acord cu dispoziţiile constituţionale ale art.126 alin.(3), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra problemelor ce ţin de interpretarea şi aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru".

"Fără a nega rolul constituţional al instanţei supreme, a cărei competenţă este circumscrisă situaţiilor de practică neunitară, Curtea Constituţională reţine că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor fundamentale. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretările ce pot fi generate de acestea. A admite o teză contrară contravine însăşi raţiunii existenţei Curţii Constituţionale, care şi-ar nega rolul său constituţional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală", notează CC.

De altfel, prin Decizia 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial 482 din 7 iulie 2011, Curtea Constituţională a stabilit că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".

În interpretarea legii, instanţele judecătoreşti, între care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să respecte cadrul constituţional, iar sancţionarea depăşirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curţii Constituţionale.

Prin urmare, analiza Curţii Constituţionale va avea ca punct de plecare cele arătate în privinţa susţinerilor Avocatului Poporului, potrivit cărora, noile prevederi ale art.124 din Codul penal sunt de imediată aplicare şi afectează principiul aplicării legii penale mai favorabile şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii prin aceea că retroactivează, fiind aplicabile discriminator faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi.

Astfel, Curtea constată că prin efectele sale prescripţia înlătură răspunderea penală. Aceasta înseamnă că există o asemenea răspundere, dar care, prin efectul prescripţiei, este înlăturată.

În unele legislaţii, efectul juridic al prescripţiei este arătat prin aceea că "înlătură acţiunea penală". Acest punct de vedere este parţial exact, deoarece prescripţia aparţine dreptului penal material, şi nu dreptului procesual penal.

"Aşa fiind, prescripţia este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură şi acţiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, prescripţia răspunderii penale apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, ca o cauză de înlăturare sau de neaplicare a pedepsei. Această cauză face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală şi a obligaţiei corespunzătoare. Prescripţia are aşadar caracterul unei renunţări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârşită, cu condiţia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârşirii faptei", explică CC.

Prin urmare, este de observat că, dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziţii tranzitorii, întrucât, în acord cu art.15 alin.(2) din Constituţie reflectat în art.13 din Codul penal, legislaţia prevede soluţia de urmat în cazul conflictului de legi.

Astfel, potrivit art.13 alin.1 din Codul penal, "În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".

De asemenea, prin Decizia 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial 853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constituţională a statuat că "determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă. [...] Sunt numeroase situaţiile care impun aplicarea legii mai blânde, dar pentru care nici Codul penal şi nici Codul de procedură penală nu cuprind vreo dispoziţie tranzitorie. Acest fapt nu este însă de natură a nega existenţa principiului consacrat de art.15 alin.(2) din Constituţie, reflectat în art.13 din Codul penal. Prin urmare, dat fiind rangul principiului statuat de art.15 alin.(2) din Constituţie, Curtea constată că acesta are caracter axiomatic şi, consacrat ca atare, nu poate fi limitat de îndeplinirea unor condiţii procedurale care din motive obiective nu au putut fi cunoscute de destinatarii lor".

Totodată, potrivit art.15 alin.(2) din Constituţie, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Prin urmare, Legea fundamentală a statuat că, ori de câte ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivând, fie ultraactivând. Împrejurarea că în alte legislaţii europene este posibilă extinderea termenului de prescripţie şi aplicarea imediată a noii reglementări izvorăşte din îndeplinirea unor condiţii cumulative referitoare la caracterul de normă procesual penală a prescripţiei şi la imprescriptibilitatea infracţiunilor de omor, a crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii.

"Este adevărat că art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi interpretat în sensul împiedicării prelungirii duratei termenelor de prescripţie a răspunderii penale, sens în care, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Cöeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 149, Curtea de la Strasburg a statuat că prelungirea termenului de prescripţie nu implică o încălcare a drepturilor garantate de art.7, întrucât această dispoziţie nu poate fi interpretată ca interzicând o prelungire a termenelor de prescripţie, prin aplicarea imediată a unui drept procedural în cazul în care infracţiunile relevante nu au devenit obiectul unor limitări", mai arată CC.

În legislaţia supusă atenţiei instanţei europene termenul de prescripţie are, spre deosebire de legislaţia română, valenţe procedural penale şi, prin urmare, era susceptibil de aplicarea imediată a legii noi.

Totodată, Curtea spune că este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluţionare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puţin severe şi că, dincolo de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituţia României dispune în art.20 alin.(2) că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conţin dispoziţii mai favorabile.

"Prin urmare, analizând conţinutul art.124 din Codul penal, Curtea constată că acesta nu dispune nimic cu privire la conflictul de legi în timp. Aşa cum s-a arătat mai sus, nici nu era nevoie de o asemenea reglementare, deoarece împlinirea termenului de prescripţie specială începe să curgă, indiferent de câte întreruperi ar interveni, de la data săvârşirii faptei şi se împlineşte, în acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevăzută de aceasta", arată CC.

În opinia CC, câtă vreme prescripţia specială este o cauză care înlătură răspunderea penală, este evident că împlinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabilă decât împlinirea prevăzută de legea nouă, deoarece aceasta din urmă măreşte intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse.

"Aceleaşi valenţe le are textul şi în ceea ce priveşte principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor. Astfel, este posibil ca un coautor să fie definitiv judecat sub imperiul legii vechi şi, pe cale de consecinţă, să se dispună încetarea procesului penal deoarece s-a împlinit termenul vechi de prescripţie specială. În ce priveşte pe celălalt coautor, care se află încă în faza procedurilor judiciare, nepronunţându-se o hotărâre definitivă până la apariţia legii noi, Curtea
constată că, în măsura în care nu ar fi opozabilă legea penală mai favorabilă, acesta ar fi discriminat fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă faţă de primul", explică CC.

Altfel spus, termenul de prescripţie specială prevăzut de legea veche are valenţe constituţionale în măsura în care ultraactivează aplicându-se faptelor comise sub imperiul său şi care, în acord cu principiul securităţii juridice, nu au fost judecate definitiv până la apariţia legii noi.

Totodată, termenul de prescripţie specială prevăzut de legea nouă este constituţional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârşite sub imperiul noii soluţii legislative.

În concluzie, Curtea constată că prevederile art.124 din Codul penal, care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi.

Decizia CC este definitivă şi general obligatorie.