Senatorii şi deputaţii au votat, miercuri, suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu 7 milioane de lei, pentru finalizarea unor lucrări de pietruire, reabilitare, modernizare şi asfaltare a drumurilor de interes local.
Aceşti bani vor proveni din diminuarea cu această sumă a bugetului Ministerului Finanţelor Publice.
Parlamentarii au adoptat, în acest sens, un amendament propus plenului, pentru adoptare, de către Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi deputatul PSD Viorel Ştefan.
Amendamentul a întrunit 318 voturi "pentru" şi 92 voturi "împotrivă".
La ora transmiterii acestei ştiri, parlamentarii au început să dezbată amendamentele respinse la bugetul acestui minister, care sunt în număr de 4.855, pentru care aceştia au rezervate 45 de minute.