Proiectul de buget propus de Guvern pentru acest an a fost discutat, negociat şi agreat cu FMI, CE şi Banca Mondială şi este prefectibil în continuare, dar amendamente nu pot fi acceptate decât dacă există o bază pentru acestea, a afirmat premierul Victor Ponta, în plenul Parlamentului.
"Vreau să mulţumesc tuturor acelor parlamentari care au înţeles că amendamente la bugetul de stat pot fi făcute dacă există şi o bază pentru acestea. Nu cred că bugetul întocmit de Guvern este prefect, cred că este perfectibil şi poate fi îmbunătăţit prin contribuţia dumneavoastră, dar cred că mesajul de stabilitate şi de seriozitate pe care cei mai mulţi dintre membrii Parlamentului l-au dat la momentul dezbaterii în comisii va continua şi în perioada dezbaterilor din plen", a spus Ponta.
El a arătat că proiectul de buget nu mai pune accentul pe finanţări strict de la bugetul de stat, care în perioada 2010-2012 s-au dovedit a fi "strict clientelare", ci pe fonduri europene şi rambursabile.
Premierul a explicat totodată că Guvernul a decis să menţină cota unică de impozitare, deoarece aceasta a fost una dintre înţelegerile politice pe care a fost formată USL, chiar dacă el personal, în calitate de social-democrat, pledează pentru un sistem de impozitare diferenţiată.
"Pentru cota unică de 16%, nu am ascuns niciodată şi nu voi ascunde nici în continuare faptul că, fiind social-democrat, cred în impozitarea diferenţiată, însă înţelegerea politică pe care s-a bazat formarea Uniunii Social-Liberale şi promisiunea fermă făcută de noi în campania electorală privind păstrarea cotei unice se reliefează în acest buget şi îmi doresc ca mesajul pentru mediul de afaceri să compenseze ceea ce, din punctul de vedere al unui social-democrat, este mai puţin bine-venit în ceea ce priveşte zona socială. Am menţinut cota unică şi o vom menţine în continuare", a spus Ponta.
E a adăugat că speră ca proiectul de buget să fie adoptat de Parlament şi promovat de preşedinte cât mai curând.