Numărul localităţilor fără curent electric din cauza condiţiilor meteo a crescut vineri, în intervalul 12.00 - 14.00, de la 15 la 23, iar cel al drumurilor închise a ajuns la 38, a anunţat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Cătălin Chiper.
Potrivit lui Chiper, în prezent, nu au curent şapte localităţi din Buzău, 13 din Vrancea şi câte una din Brăila, Harghita şi Bacău.
În acelaşi timp, la nivel naţional, sunt blocate 38 de drumuri, dintre care 16 naţionale şi 22 judeţene. Dintre drumurile naţionale blocate, două sunt în judeţul Buzău, opt - în Vrancea, cinci - în Vaslui şi unul în judeţul Galaţi. În ce priveşte drumurile judeţene, câte trei se află în judeţele Bacău şi Iaşi, două în Vrancea, unul în Neamţ, iar 13, în judeţul Vaslui.
Chiper a mai anunţat că la punctul de trecere al frontierei Albiţa, traficul este restricţionat pentru autoturismele mai grele de 3,5 tone.
Secretarul de stat a mai spus că nu există persoane dispărute, blocate sau izolate şi a explicat că cifrele referitoare la drumurile blocate şi localităţile rămase fără curent electric se modifică în funcţie de condiţiile atmosferice.
Oficialul MAI a prezentat şi o situaţie a sancţiunilor aplicate de poliţia rutieră la nivel naţional, vineri, în intervalul 7:00-12:00.
Astfel, s-au dat 41 de sancţiuni, dintre care cinci pentru lipsa anvelopelor de iarnă, două pentru lipsa sistemului antiderapant şi 34 pentru alte abateri la legea circulaţiei.
Meteorologii au prelungit codul galben de ninsoare şi viscol pentru Bucureşti şi 27 de judeţe din nordul, estul şi sudul ţării, avertizarea fiind valabilă până sâmbătă, la ora 14.00.