Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 23 ian 2013 - Anul XVIII, nr. 17 (5224)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Recursurile din dosarul transferurilor de jucători, judecate în 14 mai la instanţa supremă

Miercuri, 23 Ianuarie 2013 (16:20:37)

ICCJ a primit şi înregistrat, miercuri, dosarul privind transferurile de jucători, în care au fost condamnaţi la închisoare cu executare sau suspendare opt oameni de fotbal, printre care fraţii Becali, George Copos, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Mihai Stoica, şi a stabilit termen în 14 mai.

Dosarul în care opt persoane importante din fotbalul românesc au primit pedepse cu executare sau cu suspendare a ajuns, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după ce Curtea de Apel Bucureşti, instanţă ce a hotărât condamnarea acestora pentru corupţie, şi-a motivat această decizie.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dat publicităţii, vineri, motivarea deciziei din 12 noiembrie 2012, prin care această instanţă a desfiinţat achitările date de Tribunalul Bucureşti în dosarul transferurilor de jucători şi i-a condamnat pe George Copos, principal acţionar al FC Rapid, Jean Pădureanu, preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, şi alte patru persoane.

Dosarul a fost înregistrat la instaţa supremă, iar primul termen de judecată a recursurilor făcute de persoanele condamnate în faza apelului a fost stabilit pentru 14 mai la completul numărul şapte.

Completul numărul şapte al instanţei supreme de la Secţia Penală este format la acest moment din judecătorii Lavinia Lefterache, Lucia Tatiana Rog şi Corina Jîjîie.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 12 noiembrie 2012, condamnarea lui George Copos, principal acţionar al FC Rapid, la cinci ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru patru ani pentru înşelăciune în formă continuată. Copos a mai primit un an şi şase luni pentru evaziune fiscală. În sentinţa dată, judecătorii au reţinut, în fiecare caz, pedeapsa cea mai mare, respectiv cinci ani de închisoare cu executare pentru George Copos.

Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a primit trei ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Pădureanu a mai primit două pedepse de doi ani pentru spălare de bani şi încă una de trei ani pentru înşelăciune în formă continuată, iar pentru evaziune fiscală încă un an şi jumătate de închisoare.

Fostul vicepreşedinte al clubului Oţelul Galaţi, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, a fost condamnat la patru ani cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru trei ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. El a mai primit două pedepse cu închisoare de doi ani pentru spălare de bani.

Fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat la şapte ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de şase ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. El a mai primit un an şi nouă luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi a mai primit două pedepse a câte doi ani şi jumătate pentru spălare de bani.

La rândul său, pe lângă cei opt ani de închisoare cu executare şi şapte ani de interzicere a unor drepturi pentru înşelăciune, fostul impresar Ioan Becali a mai fost condamnat la un an şi nouă luni pentru evaziune fiscală şi a mai primit două pedepse a câte doi ani şi nouă luni pentru spălare de bani.

La rândul său, fratele acestuia, Victor Becali, pe lângă cei şapte ani de închisoare cu executare şi şapte ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune, a mai primit un an şi nouă luni pentru evaziune fiscală şi două pedepse a câte doi ani şi nouă luni pentru spălare de bani.

Fostul internaţional şi impresar Gheorghe Popescu a primit trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înşelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. El a mai fost condamnat cu câte un an pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Fostul acţionar al FC Dinamo, Gheorghe Neţoiu, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înşelăciune, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Neţoiu a mai primit pedepse de câte un an pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători.

Decizia însă a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti.

Cei opt oameni de fotbal au fost deferiţi justiţiei în 2 octombrie 2008, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Recursurile din dosarul transferurilor de jucători, judecate în 14 mai la instanţa supremă.
 Vizualizări articol: 558 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Recursurile din dosarul transferurilor de jucători, judecate în 14 mai la instanţa supremă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei