Preşedintele Traian Băsescu nu a primit niciun proiect de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor şi ar fi surprins ca acest lucru să se întâmple, neavând atribuţii, însă atenţionează că o consolidare a imunităţii parlamentare în raport cu încălcarea legii ar fi o gravă eroare.
"Domnul preşedinte Traian Băsescu nu a primit niciun proiect de modificare a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ar fi surpins ca acest lucru să se întâmple, având în vedere că nu are atribuţii legale în acest sens. Totodată, domnul preşedinte Traian Băsescu atenţionează că o consolidare a imunităţii parlamentare în raport cu încălcarea legii ar fi o gravă eroare", se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, dată publicităţii vineri.
Anterior, surse din conducerea Camerei au declarat pentru MEDIAFAX că proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a fost trimis la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet, pentru ca aceste instituţii să exprime un punct de vedere sau să îl amendeze.
Sursele citate au arătat că pe modificările privind imunitatea şi conflictul de interese vor avea loc discuţii între consilieri de la Parchet şi reprezentanţi ai parlamentarilor.
Potrivit surselor menţionate, conducerea Camerei aşteaptă de la instituţiile respective puncte de vedere, astfel încât până luni să fie definitivat proiectul de modificare care va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate.
Sursele citate au precizat că modificările aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor sunt aduse ca urmare a criticilor formulate de UE privind inexistenţa reglementărilor explicite referitoare la ridicarea imunităţii şi a celorlalte chestiuni sensibile de natură juridică care i-ar putea privi pe parlamentari.