Proiectul Legii turismului va fi discutat în Parlament în acest an, dar nu în primele luni deorece patronatele de profil au nevoie de mai mult timp pentru a realiza o propunere în acest sens, a declarat vineri ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediul de Afaceri, Maria Grapini.
"Patronatele de profil lucrează în prezent la o propunere pentru Legea Turismului, pentru ca în urma consultărilor dintre toate asociaţiile patronale din turism să se ajungă la o variantă care să convină tuturor", a spus Grapini.
Ea a afirmat că în acest an nu va fi aplicată nicio reducere de TVA în domeniul turismului, măsură solicitată în multe rânduri de patronatele de profil.
Pe de altă parte, ministrul delegat a arătat că mediul de afaceri trebuie să se pună de acord asupra numărului de târguri la care participă, în prezent fiind 60 de astfel de evenimente în domeniul turismului.
"Am convenit ca directoarea Direcţiei de marketing să transmită o listă a târgurilor tuturor patronatelor, care vor analiza care este eficient şi care nu. Nu ministerul trebuie să stabilească târgurile", a adăugat Grapini.
Altă măsură vizează reînfiinţarea reprezentanţelor de turism la nivel teritorial.
"Vom reînfiinţa reprezentanţele de turism, dar sub altă formă. Am găsit desfiinţate birourile de control. (...). Aş vrea ca noile structuri să aibă responsabilităţi mai mari, nu doar de control, să fie pârghia de lucru a ministerului în zonele pe care le reprezintă. Săptămâna viitoare vom deschide formarea reprezentanţelor de turism. Vrem să avem 8-10 reprezentanţe în toată ţara, în care să lucreze două persoane", a spus Grapini.
În ceea ce priveşte activitatea de turism din afara ţării, unde România are nouă birouri turistice, ministrul a spus că sunt solicitări de la ambasade pentru extinderea reţelei.