Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că taxele şi impozitele locale pentru anul viitor vor fi majorate, obligatoriu, cu 16 la sută, iar în mod excepţional, doar în acest an, ele vor putea menţinute la nivelul anului 2012 de către autorităţile locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că proiectul de ordonanţă simplă care va fi analizat în şedinţa de Guvern de miercuri are o formulare diferită faţă de cel al OUG postat pe site-ul Ministerului Finanţelor în 21 decembrie 2012.
"În OUG de pe site-ul Ministerului Finanţelor se menţiona clar că nivelul taxelor şi impozitelor locale se poate indexa odată la trei ani, dacă primăriile doresc, în schimb, în proiectul de ordonanţă simplă care se discută miercuri în Guvern se arată că pentru anul 2013 - şi doar pentru acest an - impozitele şi taxele locale pot fi menţinute la nivelul anului 2012. Diferenţa constă în faptul că OUG dădea dreptul indexării sau nu cu 16 la sută, iar noua ordonanţă consacră indexarea cu 16 la sută începând cu anul 2014. Cu alte cuvinte, anul viitor, toate taxele locale vor fi majorate cu rata inflaţiei, iar în 2014 se porneşte din start cu majorarea cu 16 la sută şi de acolo se mai pot creşte taxele şi impozitele locale până la 20 la sută", a explicat Boc.
El a menţionat că, anul viitor, nicio autoritate locală nu va putea decide menţinerea taxelor şi impozitelor la nivelul anului 2012.
Întrebat de ce a avut loc o astfel de schimbare de optică a Guvernului legat de taxele şi impozitele locale, Emil Boc a răspuns că guvernanţii şi-au dat seama că "viaţa bate filmul, viaţa bate declaraţiile".
"După euforia alegerilor, şi-au schimbat discursul", a spus primarul Clujului.
El a afirmat că, în cazul în care ordonanţa va fi adoptată, miercuri, în şedinţa de Guvern în forma propusă, va convoca, joi, Consiliul Local Cluj-Napoca pentru a emite două hotărâri, prima de majorare a taxelor şi impozitelor locale cu 16 la sută, conform HG nr. 1309, urmată de una de menţinere a taxelor şi impozitelor la nivelul anului 2012.
"Începând de vineri am putea relua plata taxelor şi impozitelor locale la Cluj-Napoca, operaţiune sistată din 7 ianuarie", a adăugat Boc.
Ultima indexare a taxelor şi impozitelor locale din Cluj-Napoca a avut loc în anul 2010, acestea fiind majorate cu 9 la sută.
Guvernul se va reuni miercuri în şedinţă, iar ordonanţa privind indexarea taxelor şi impozitelor locale va fi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, declara, luni seară, premierul Victor Ponta.
Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial în 28 decembrie.
Premierul Ponta a cerut ca pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Guvernului să fie introdusă ordonanţa care stabileşte că primarii sunt cei care decid indexarea taxelor locale, dar a precizat că actul va fi publicat după ce preşedintele Băsescu va semna Legea care abilitează Executivul să emită ordonanţe.
Premierul arăta, în şedinţa de vineri Guvernului, că este necesar ca această lege să fie publicată în Monitorul Oficial înaintea ordonanţei privind impozitele şi taxele locale şi a spus miniştrilor că a discutat pe această temă cu şeful statului, care l-a asigurat că va semna chiar vineri legea în cauză.
Duminică, primarul Emil Boc i-a cerut premierului Victor Ponta să emită, de urgenţă, o ordonanţă a Guvernului care să dea posibilitatea autorităţilor locale să nu majoreze taxele şi impozitele locale.
Guvernul preciza, într-un răspuns la solicitarea primarului Emil Boc, că OG nu a putut fi adoptată în 5 ianuarie pentru că preşedintele Băsescu a promulgat după şedinţa Guvernului legea de abilitare.
"În legătură cu declaraţiile profesorului de drept constituţional Emil Boc, primar al municipiului Cluj, care solicită premierului Victor Ponta să adopte, de urgenţă, ordonanţa care dă posibilitatea autorităţilor locale să nu indexeze cu 16 la sută taxele şi impozitele locale, Biroul de presă al Guvernului este abilitat să facă următoarele precizări: În şedinţa de Guvern din data de 5 ianuarie 2013 a fost pregătit textul Ordonanţei pentru modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale. Ordonanţa nu a putut fi însă adoptată din cauza faptului că preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare decât după desfăşurarea şedinţei de Guvern", se arăta într-un comunicat al Guvernului remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Administraţia Prezidenţială a informat că preşedintele Traian Băsescu a promulgat joi, 3 ianuarie, Legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară şi l-a informat pe premierul Victor Ponta.
"Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost primită de Administraţia Prezidenţială în data de 24 decembrie 2012. Preşedintele României, conform Articolului 77 din Constituţia României, are la dispoziţie 20 de zile pentru analiza şi promulgarea, respectiv, trimiterea spre reexaminare a unei legi (practic, în această perioadă, Departamentul Constituţional-Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale a avut la dispoziţie doar două zile pentru a realiza această analiză). Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a promulgat legea în data de 3 ianuarie 2013, zi în care l-a şi informat personal de acest lucru pe prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta. De altfel, Administraţia Prezidenţială a comunicat public, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2013, referitor la promulgarea legii", se arăta în comunicatul Preşedinţiei legat de "explicaţiile formulate de Guvernul României, într-un comunicat de presă din data de 7 ianuarie a.c., despre motivele care au stat la baza imposibilităţii de a fi adoptată ordonanţa privind modificarea Codului fiscal în privinţa taxelor şi impozitelor locale".
Administraţia Prezidenţială atenţiona Guvernul României să se menţină în limita declaraţiilor decente şi să nu arunce vinovăţia pe terţe instituţii sau persoane pentru neadoptarea deciziei privind modificarea taxelor şi impozitelor locale, se mai arăta în comunicat.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, declara, luni, că atât Guvernul cât şi preşedintele au acţionat egal şi constituţional în legătură cu OG privind taxele, menţionând că sigurul care nu a acţionat astfel este Emil Boc şi precizând că acordul de coabitare nu va fi rupt.
"Preşedintele a procedat constituţional şi legal promulgând Legea de abilitare vineri. Guvernul a procedat legal şi constituţional, nu putea emite ordonanţe simple până nu avea legea promulgată. Singurul care a procedat nelegal, neconstituţional şi stupid e domnul Boc, care nu are nicio scuză că nu cunoaşte procedura. El, fiind şi premier, să iasă cu această prostie duminică...Întrebaţi-l pe el de ce nu a înţeles cum se procedează", spunea Ponta.
Solicitat să comenteze faptul că Preşedinţia a solicitat Guvernului să păstreze declaraţiile "în limitele decenţei", Ponta răspundea: "Dumnezeule, cu ce am fost indecent?".
Întrebat dacă se va rupe acordul care stabileşte coabitarea, Ponta a răspuns negativ.
Premierul preciza că nu există neînţelegere sau conflict între Preşedinţie şi Guvern pe această temă. "Nu e niciun fel de neînţelegere sau conflcit între Preşedinte şi Guvern. S-a procedat legal, constituţional. (...) Acuma credeţi că o să rupem un pact de coabitare de la Boc? Nici vorbă, trebuie să fie lucruri mult mai serioase", spunea Ponta.
El i-a transmis lui Emil Boc să "facă bine" şi să-şi încaseze taxele şi i-a cerut să nu mai fie "ridicol". "Emil Boc să facă bine să-şi încaseze taxele. Dacă nu vrea, e problema sa, dar va veni Curtea de Conturi la el. Ştiu că se reinventează politic, că e bătălie în PDL, dar să nu mai fie ridicol", spunea Ponta.