Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 29 dec 2012 - Anul XVII, nr. 302 (5207)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Aproape 100.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, cheltuind peste 80 mil. lei

Joi, 3 Ianuarie 2013 (13:38:10)

Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în unităţi turistice din ţară, în creştere cu 30% faţă de anul trecut, şi au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei (18 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de anul precedent, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an au călătorit în străinătate 7.880 turişti, în creştere cu aproximativ 27% faţă de anul 2011, iar aceştia au cheltuit aproximativ 3,1 milioane euro, mai mult cu 15% faţă de anul anterior, potrivit studiilor FPTR realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a unui sondaj aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

"Românii s-au obişnuit cu criza economică şi în speranţa unui an mai bun, au demonstrat că ştiu să se distreze şi să profite de timpul liber şi mai ales de reduceri, iar de Revelion, mulţi au preferat să petreacă într-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din ţară sau din străinătate. Din analiza realizată de către FPTR s-a constatat că, faţă de anul 2011, numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate, cât şi al celor care au ales destinaţii turistice din România a crescut semnificativ", se arată într-un comunicat al federaţiei.

Potrivit datelor FPTR, 20.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane, 25.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare şi tot atâtea persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat în zonele rurale, pentru care au optat 27.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 50% faţă de anul anterior.

Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, respectiv 97.600 persoane, a crescut cu 30,6% faţă de anul trecut, cifra totală fiind apropiată de anul de referinţă 2008, potrivit sursei citate.

"În ceea ce priveşte tarifele percepute de hotelieri pe perioada sărbătorilor, se constată o scădere a acestora cu 6% pe litoral, 10% în zonele rurale, 6% în staţiunile balneo climaterice, 7% în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării şi chiar 12% în staţiunile montane. Delta Dunării este singura destinaţie unde anul acesta s-a înregistrat o creştere a tarifelor de 3%, pe perioada sărbătorilor de iarnă", se arată în comunicat.

Reprezentanţii federaţiei arată că oferta de locuri de cazare este în continuare depăşită de cerere în zonele cu tradiţie, iar scăderea tarifelor a făcut ca hotelurile şi pensiunile să fie ocupate în proporţie mai mare faţă de anul trecut. Preferinţele românilor s-au îndreptat către hotelurile de categorie foarte bună şi renumite sau spre oferte foarte ieftine.

"Pe plan extern, scăderea tarifelor pentru ofertele de sărbători în majoritatea destinaţiilor şi vacanţa prelungită, au făcut ca numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în străinătate în acest an (7.880 turişti) să crească cu aproximativ 27% faţă de anul 2011. Deasemenea, românii au cheltuit mai mulţi bani în străinătate pentru aceste sărbători, aproximativ 3,1 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior", se precizează în comunicat.

Cele mai solicitate destinaţii externe au fost Austria, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Franţa.

FPTR notează că în ultima perioadă preferinţele românilor de a contracta servicii turistice s-a modificat, tendinţa fiind de a folosi sistemele de rezervări online. Din acest motiv, numărul turiştilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenţii, este în continuă creştere, însa numărul acestora nu poate să fie apreciat, potrivit sursei citate.

Cauzele principale ale creşterii circulaţiei turistice prilejuită de sărbatorile de iarnă din 2012-2013 au fost perioada prelungită de concediu din acest an, scăderea tarifelor atât în ţară cât şi în străinătate, precum şi ofertele "variate şi chiar avantajoase" ale agenţiilor de turism, hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor şi cluburilor pentru această minivacanţă, se mai spune în comunicat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 100.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, cheltuind peste 80 mil. lei.
 Vizualizări articol: 590 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aproape 100.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, cheltuind peste 80 mil. lei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei