Peste 5.300 de locuri de muncă sunt disponibile în perioada 27 decembrie 2012 - 2 ianuarie 2013, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Hunedoara, Călăraşi, Ilfov, Constanţa şi Braşov, informează, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 5.316 locuri de muncă.
Cele mai multe posturi vacante sunt în Capitală (512) şi în judeţele Cluj (812), Iaşi (500), Hunedoara (338), Călăraşi (336), Ilfov (303), Constanţa (249), Braşov (179), Arad (156), Harghita (151), Timiş (148), Dolj (136), Brăila (123), Tulcea (115), Sibiu (114), Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud (câte 100).
Cele mai puţine posturi vacante sunt înregistrate în Bacău (un loc de muncă), Caraş-Severin şi Buzău (câte şase), Mehedinţi (şapte),Olt (nouă), Suceava (15), Mureş (19), Sălaj (24), Ialomiţa (26), Galaţi (27), Bihor (30), Teleorman (33), Vrancea (33), Prahova (39), Maramureş (40), Botoşani (45), Vâlcea (48), Alba (50), Argeş (52), Gorj (53), Giurgiu (63), Neamţ (71), Dâmboviţa (72), Covasna (78) şi Vaslui (97).
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 694 de locuri de muncă, cele mai multe pentru posturi de inginer şi subinginer, analist servicii client (118), programator (48), asistent medical generalist (40), consilier vânzări asigurări (12), director vânzători (zece), medic rezident (zece).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 4.622 locuri de muncă, cele mai multe pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (439), muncitor necalificat în industria confecţiilor (314), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (313), confecţioner-asamblor articole din textile (304), sudor (221), muncitor necalificat în agricultură (180), agent de securitate (120), îngrijitor clădiri (52), femeie de serviciu (45) şi infirmieră (42).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.