România trebuie promovată în străinătate cu o imagine corectă, realistă şi optimistă, nu prin campanii costisitoare, a afirmat premierul Victor Ponta
"Degeaba cumpărăm frunze şi spaţii publicitare dacă noi nu credem cu adevărat că România este o ţară bună, cu valori extraordinare pe care foarte mulţi şi le-ar dori", a spus Ponta în plenul Parlamentului, la votul de învestitură al Guvernului.
El a apreciat că România trebuie să îşi prezinte atât bogăţiile naturale, precum Delta Dunării, mănăstirile şi monumentele, dar şi artiştii, sportivii, olimpicii.