Consumatorii de energie electrică în regim reglementat, respectiv populaţia şi instituţiile publice, vor plăti de la 1 ianuarie 2013 cu 6% mai mult, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a majorat costurile producătorilor de profil incluse în tarife.
Preţul mediu final al energiei electrice va fi de la 1 ianuarie de 175,5 lei pe MWh.
Preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ, a declarat joi că preţul reglementat la care va vinde din 2013 Nuclearelectrica a crescut de la 121 lei la 142 lei MWh.
Hidroelectrica a obţinut o majorare de la 71 lei la 125 lei MWh, iar Complexul Energetic Oltenia va comercializa energia în regim reglementat la 190 lei, în urcare de la 172 lei pe MWh.
Totodată, Complexul Energetic Hunedoara va vinde la 271 lei pe MWh, în timp ce Petrom va comercializa electricitatea în regim reglementat la 169 lei pe MWh.