Cu cârdul la Cotroceni şi cu toată viteza spre "normalitate"!

Preşedintele îşi trece invitaţii în revistă şi îi gratifică cu o fluturare de mână. Covorul este prea lat şi ei prea mulţi. Totul este de un formalism înţepenit, deşi înainte s-a trudit la menţinerea suspansului. Kelemen Hunor cască sănătos în pumni, Victor Ponta îşi suflă judicios nasul, Varujan Pambuccian este statuia melancoliei incurabile. Oamenii preşedintelui au mine posomorâte, de diferite intensităţi. În jumătate de oră s-a mântuit şi apare hârtia de încoronare a lui Ponta,V.V.

Odată marcat momentul, vorba clasicului în viaţă Ion Iliescu, puternicii zilei s-au întors la treburile pământene, pragmatice şi mai ales negociabile. Preşedintele şi oamenii săi posomorâţi au rămas să mediteze la cum să-şi umple timpul până la proxima întâlnire nocturnă sau doar restrânsă. Sau cum să îşi plângă durerile cu farmec pe la Bruxelles, că în ţară nu prea au mai rămas umeri primitori pe care să jeleşti. Din acest soi de meditaţie urzicătoare, Traian Băsescu ar putea învăţa să fie un preşedinte cum nu a mai fost şi cum ar fi trebuit să fie.

Răstimp, departe de palatul bântuit de amoc, cuvântul de ordine este "în viteză, spre linişte". Doar că liniştea nu prea e. Marele trib al USL s-a pus gospodăreşte la masă şi zăngăne dodecafonic în farfurii. Vrea, cere, îi este foame! Probabil că Victor Ponta îşi roade cravata mai abitir ca Mihail Saakashvili când dăduseră ruşii buzna în Georgia. Trebuie să îi împace pe alde Oprişan, Mazăre, pe liberalii plini de hachiţe, ba şi pe maghiari. Din pricină că vrea să fie mai catolic ca Papa, a cam stricat idila cu un Crin Antonescu, căţărat pe un Everest al ifoselor. Poate de asta, Victor Ponta, trecut accelerat de vârsta "cârlanului", vrea "elementul" UDMR pentru întărirea şi liniştea proprie.

Curios cum toate aceste vânzoleli se fac în numele instalării normalităţii. Toţi cei care se cred oamenii zilei stau cu normalitatea pe buze. Normalitatea şi liniştea au fost scoase de la naftalină şi vor fi proclamate locuri comune. De obicei, ne dorim amarnic ce nu putem avea. Aşa e şi cu normalitatea ademenitoare pe care o vinde USL. Şi pe care a vândut-o şi PDL&co.

Şi totuşi, azi, 17 decembrie, undeva este linişte şi este şi normalitate, dar altfel. La Timişoara, amintirea Revoluţiei este încă păstrată cu îndârjire de o mână de oameni. Pentru ei, normalitatea stă în rememorare şi lacrimi pentru acei morţi atât de tineri, de necugetaţi şi de idealişti.