Aeroportul din Iaşi nu mai este operaţional, începând de miercuri după-amiază, din cauza vântului puternic, directorul instituţiei susţinând că zborurile vor fi reluate doar în momentul în care condiţiile meteorologice vor permite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Directorul Aeroportului Iaşi, Marius Bodea, a declarat că începând de miercuri după-amiază nu se mai poate ateriza sau decola de pe aeroportul ieşean, din cauza vântului puternic.
"Companiile aşteaptă îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice, însă e greu de crezut că astăzi (miercuri - n.r.) va putea fi operaţional aeroportul. Pista este curăţată, iar coeficientul de frânare este unul bun, dar nu se poate survola din cauza vântului", a explicat Marius Bodea.
În cursul serii, pe aeroportul ieşean ar fi urmat să aterizeze două avioane dinspre Bucureşti, ambele zboruri fiind cel mai probabil anulate.
De asemenea, cursa aeriană Iaşi-Bucureşti, programată să decoleze la ora 21.00, ar putea fi anulată.
În cursul zilei de miercuri, mai multe zboruri spre Bucureşti, Timişoara şi Viena au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.