Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat de către preşedintele popularilor europeni, Wilfried Martens, să participe la Summit-ul PPE de la Bruxelles care va avea loc joi, 13 decembrie, înainte de Consiliul European de iarnă.
Potrivit anunţului PPE, gazda Summit-ului PPE este preşedintele Wilfried Martens, la reuniune fiind invitaţi şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Numele preşedintelui Traian Băsescu este menţionat în lista celor 15 lideri ai unor ţări membre UE care au fost invitaţi la Summit, printre aceştia mai numărându-se şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy, premierul Poloniei Donald Tusk, premierul Greciei, Antonis Samaras, premierul Ungariei, Viktor Orban.
Şeful statului participă de obicei la Summit-urile PPE care au loc în ajunul reuniunilor Consiliului European, atunci când acesta reprezintă România în acest organism european.
Summit-ul PPE are pe agendă, potrivit anunţului de presă, "pregătirea reuniunii Consiliului European de Iarnă".