Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a votat, duminică dimineaţă, împreună cu fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban şi cu primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, precizând că doreşte "soluţii pentru ieşirea din criză" şi încheierea disputelor politice din ultimii ani.
"Am votat pentru victoria USL, am votat cu convingerea că acesta este un moment în care România trebuie să pornească pe un nou drum, pe un drumul ieşirii din criza economică, ieşirii din criza politică şi socială în care se află de peste trei ani şi jumătate. Trebuie să pornească pe un drum care este în direcţia aşteptărilor cetăţenilor, care s-au săturat de dispute şi certuri politice prelungite, de instabilitate, de incertitudine de un viitor care nu se configurează aşa cum oamenii şi-l aşteaptă – un viitor mai bun, mai normal", a declarat Tăriceanu.
Fostul premier a precizat că a mai votat şi pentru ca România să-şi regăsească drumul către "valorile democratice, către partenerii europeni şi transatlantici cu care România a reuşit să se elibereze de sub povara comunismului".
La rândul său, deputatul Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, a declarat că a votat la alegerile de duminică şi "un pic împotrivă".
"Am votat împotriva mitocăniei, împotriva hoţiei, împotriva abuzului, împotriva arbitrariului şi împotriva sfidării cetăţenilor", a susţinut Orban.
De asemenea, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat că votul său a fost pentru soluţiile de ieşire din criza economică şi împotriva "bătăliilor politicianiste".
Edilul a precizat că echipa pe care a susţinut-o este capabilă să ţină România pe calea stabilităţii, a democraţiei şi alături de partenerii săi occidentali.