Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile parlamentare, la ora 21.00, a fost de 41,72%, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ.
Potrivit lui Marian Muhuleţ, prezenţa la vot, la nivel naţional, în mediul urban, până la ora 21.00, a fost de 40,49%.
În mediul rural, prezenţa la vot, la ora 21.00, a fost de 43,4%.
Într-un număr de 21 judeţe, prezenţa la vot a fost superioară mediei calculate la nivel naţional.
În judeţul Teleorman se înregistrează, potrivit BEC, cea mai mare prezenţă la vot, de 54,73% din totalul alegătorilor înscrişi în liste, fiind urmat de judeţele Gorj - 54,14%, Mehedinţi - 50,14%, Olt - 49,79%, Giurgiu - 49,1%.
La polul opus se află judeţul Timiş, unde se înregistrează cea ma scăzută prezenţă la urne, de 33,5% din alegătorii înscrişi în listele electorale, urmat de judeţele Maramureş - 33,7%, Cluj - 35,27%, Arad - 35,28%, Sibiu - 37,12%.
Datele au fost estimate pe baza unui eşantion reprezentativ format din 2.994 secţii de votare, cu o marjă de +/- 3 la sută.
Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile parlamentare din 2008, era, la ora 21.00, de 39,26%.