Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile parlamentare, la ora 18.00, a fost de 36,54%, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ.
Potrivit lui Marian Muhuleţ, prezenţa la vot, la nivel naţional, în mediul urban, până la ora 18.00, a fost de 34,78%.
În mediul rural, prezenţa la vot, la ora 18.00, a fost de 38,95%.
Într-un număr de 21 judeţe, prezenţa la vot a fost superioară mediei calculate la nivel naţional.
În judeţul Teleorman se înregistrează, potrivit BEC, cea mai mare prezenţă la vot, de 48,92% din totalul alegătorilor înscrişi în liste, fiind urmat de judeţele Gorj - 47,68%, Olt - 44,32%, Mehedinţi - 43,73% şi Giurgiu - 43,32%.
La polul opus se află judeţul Timiş, unde se înregistrează cea ma scăzută prezenţă la urne, de 26,73% din alegătorii înscrişi în listele electorale, urmat de judeţele Maramureş - 28,73%, Cluj - 28,87%, Arad - 29,32% şi Sibiu - 30, 92%.
Datele au fost estimate pe baza unui eşantion reprezentativ format din 2.994 secţii de votare, cu o marjă de +/- 3 la sută.
Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile parlamentare din 2008, era, la ora 18.00, de 34,48%.