Criza economică a avut un impact important asupra copiilor din România, mulţi dintre ei neavând acces la niciun serviciu social, astfel că facem apel la noul Guvern să acorde prioritate copiilor, a declarat vineri, reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet.
Reprezentantul UNICEF în România a atras atenţia, în cadrul conferinţei internaţionale "Copiii au drepturi. De la Janusz Korczak la Avocatul Copilului", că efectele crizei economice asupra copiilor români sunt importante şi a făcut apel către noul Guvern să trateze cu prioritate acest subiect.
"În România s-au facut multe progrese în ultimii 20 de ani. Sigur că sunt dificultăţi. (...) Criza a avut un impact negativ important asupra copiilor români. Traficil de copii este în creştere, abandonul şcolar creşte şi el. Sunt mii de copii care nu au acces la niciun serviciu social, sunt copiii invizibili de azi. Crearea unui mecanism de monitorizare este crucială azi. UNICEF face apel la noul Guvern să acorde prioritate copiilor şi să plaseze drepturile copilului ca unul din punctele principale ale programului de guvernare. Este nevoie de o instituţie ca Avocatul Copilului, la nivel cel mai înalt nivel, sub supravegherea premierului României, pentru a se putea folosi date agregate cu privire la copiii vulnerabili. Este o responsabilitate a tuturor: a Guvernului, a societăţii civile, mass-mediei şi alţi parteneri. Parteneriatele pe termen lung sunt esenţiale pentru a susţine drepturile copilului", a spus Blanchet.
Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Bogdan Simion, a precizat că în ultimii patru ani a încercat în diverse moduri să înfiinţeze o instituţie care să monitorizeze într-un mod independent felul în care sunt respectate drepturile fiecărui copil.
"Deşi ONU a recomandat României crearea acestei instituţii, încă nu am reuşit să convingem Parlamentul României de necesitate ai, pentru că Parlamentul a respins până acum toate iniţiativele legislative în acest sens. O astfel de instituţie există în 43 de state. Competenţele unei astfel de autorităţi publice ar fi dreptul de a controla, de a avea capacitate procesuală şi de a interveni sau de a solicita intervenţia altor instituţii ale statului, prin luarea de măsuri, sau de a cere acestora unele clarificări, poate, de asemenea, să reprezinte copiii în faţa instanţelor judecătoreşti şi poate iniţia intervenţii în cazuri individuale", a explicat preşedintele FONPC.
O astfel de instituţie există deja în Polonia. Avocatul Copilului din această ţară, Marek Michalak, a declarat că instituţia pe care o conduce este un organ de control al statului, toate instituţiile trebuind să răspundă cererilor formulate de către Avocatul Copilului într-un termen de cel mult 30 de zile.
"Asta arată cât de serios sunt tratate aceste chestiuni în Polonia. Legea de funcţionare a instituţiei este din anul 2000 şi este un rezumat al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului", a precizat Marek Michalak.
El a mai arătat că Avocatul Copilului din Polonia funcţionează pe trei niveluri, primul fiind de intervenţie. Michalak a explicat că dacă un copil are o problemă, el are dreptul să intervină şi să interpeleze orice instituţie a statului polonez despre cum a acţionat în cazul respectiv.
"De asemenea, am dreptul să compar în faţa instanţei, la tribunale, la judecătorie şi am rol similar cu al procurorului. Nu decide instanţa dacă îmi dă cuvântul, este dreptul meu de a participa la proces. Şi fac acest lucru, cer să fie aduşi anumiţi martori sau cer anumite probe", a explicat Avocatul Copilului din Polonia.
Instituţia are şi competenţe legislative. Astfel, orice lege, orice document care are legătură cu copilul este analizat de biroul Avocatului Copilului şi acesta trebuie să emită o opinie.
"Am locul meu în Parlament, un scaun în loja miniştrilor constituţionali şi pot cere în orice moment să mi se dea cuvântul. Am folosit de multe ori acest privilegiu", a mai spus Michalak.
Cel de-al treilea nivel de acţiune al acestei instituţii priveşte promovarea drepturilor copilului.
"Unii se tem ca drepturile copilului să nu afecteze această ordine a lucrurilor în lumea în care trăim. (...) Guvernul şi Parlamentul nu s-au temut să înfiinţeze o instituţie a Avocatului care poate să analizeze activitatea statului. Nu ne-am temut, pentru că am vrut ca fiecare cetăţean, şi cei mai tineri cetăţeni, să se simtă respectat. Am fost foarte apreciaţi pentru acest lucru", a mai spus Marek Michalak.
Adjunctul Avocatului Poporului din România şi Avocat al Copilului, Ionel Oprea, a declarat că, din păcate, în România nu există o instituţie similară cu cea din Polonia.
"Eu mă ocup şi de drepturile pensionarilor, tinerilor, familiilor, persoanelor cu handicap. Aceasta nu este o scuză că nu aş avea timp să mă ocup de drepturile copilului, ba chiar că ocup cu predilecţie de copii. (...) Mă voi bate pentru ca această instituţie să fie înfiinţată. Cer factorului politic din România să treacă de toate celelalte probleme şi să vadă că grija pe care o acordă copiilor este grija pe care o acordă viitorului acestei naţiuni", a spus Oprea.
Secretarul de stat pe probleme de asistenţă socială din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Denisa Pătraşcu, a declarat că, din poziţia pe care o ocupă, simte nevoia de a fi monitorizată de o instituţie independentă care să îi spună unde greşeşte.
Conferinţa "Copiii au drepturi. De la Janus Korczak la Avocatul Copilului" a fost organizată în cadrul Festivalului Drepturilor Copilului, coordonat de FONPC, în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti, Biroul Avocatului Copilului din Polonia, ambasadele Israelului şi Elveţiei, precum şi Reprezentanţa UNICEF în România.