România îşi propune să ajungă la o pondere de 2% în Produsul Intern Brut (PIB) a cheltuielilor pentru cercetare până în anul 2020, în linie cu prevederile Strategiei Europa 2020, nivelul atins anul trecut fiind de 0,48% din PIB, a declarat Viorel Dobrescu, director în Ministerul Afacerilor Europene.
"Strategia Europa 2020 prevede obiective pretenţioase pentru domeniul cercetări şi dezvoltării. România vrea să atingă 2% din PIB la cheltuieli pentru cercetare până în 2020. Acum suntem departe de acel nivel, anul trecut am avut 0,48% din PIB", a afirmat Dobrescu la o conferinţă a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).
El a arătat că România stă foarte prost la mai multe capitole comparativ cu statele europene, precum performanţele care vizează competitivitatea, politica industrială, strategia pentru sănătate, precum şi performanţele în domeniul inovării.
"România se situează pe locul 27 la performanţa în domeniul inovării, alături situându-se ţări ca Bulgaria, Letonia şi Lituania, nivelul fiind cu 50% sub cel al mediei UE", a spus Dobrescu.
Oficialul Afacerilor Europene a menţionat că este foarte important ca România să revizuiască până la mijlocul anului viitor care sunt priorităţile în domeniile care generează competitivitate, pentru a le încadra în bugetul pentru perioada 2014-2020, care va fi construit în jurul strategiei Europa 2020.
"Ca să dau un exemplu, dacă nu avem o strategie pentru sănătate, nu vom putea finanţa programe în domeniul sănătăţii", a explicat Dobrescu.