Guvernul va suporta costul eliberării unor noi cărţi de identitate pentru deţinuţii care au actele expirate şi nu dispun de resurse financiare, existând astfel posibilitatea ca aceştia să voteze la alegerile parlamentare, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
"Actul normativ înlătură tratamentul discriminatoriu aplicat persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate, tratament discriminatoriu ce vizează evidenţa şi actelele de identitate ale cetăţenilor români. De asemenea, persoanele care execută pedepse privative de libertate şi nu dispun de mijloace financiare nu vor mai suporta din surse proprii cheltuielile generate de producerea şi eliberarea actelor de identitate" a declarat Zaharescu.
Întrebat de jurnalişti dacă această măsură are printre motivaţii şi pe aceea ca persoanele private de libertate să participe la vot la alegerile parlamentare din 9 decembrie, purtătorul de cuvânt al Guvernul a confirmat această posibilitate.
"E posibil. Din câte ştiu, chiar în ziua alegerilor cred că sunt deschise aceste birouri pentru eliberarea actelor" a precizat Zaharescu.
Măsura a fost adoptată în şedinţa săptămânală a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.