Specialiştii în transplant speră ca implementarea unui ordin al ministrului Sănătăţii privind înfiinţarea postului de coordonator de transplant în peste 20 de spitale din ţară să ducă la creşterea numărului de donatori de organe de la 60 pe an, câţi sunt în prezent, la 300 - 400.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Irinel Popescu, a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Comitetului Ştiinţific Director al ANT, că, în perspectivă, instituţia propune creşterea numărului de intervenţii de transplant "în paralel cu accesul la donatori şi cu creşterea numărului de donatori", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Am analizat în şedinţă implementarea unui ordin al ministrului Sănătăţii privind înfiinţarea postului de coordonator de transplant în peste 20 de spitale din ţară. Ne-am propus nişte obiective pe care le considerăm realiste şi posibile, şi anume între 300 şi 400 de donatori într-un an, faţă de 60 câţi erau până acum. Cu programul de transplant hepatic, de exemplu, necesităţile României sunt mai mari decât putem să le acoperim în momentul de faţă, iar cu cei 300 - 400 de donatori pe care i-am putea avea am putea vorbi de acoperirea bolnavilor aflaţi pe lista de aşteptare. În perspectivă ne propunem să creştem numărul de intervenţii de transplant în paralel cu accesul la donatori şi cu creşterea numărului de donatori”, a spus Popescu.
Acesta a adăugat că în acest an au fost efectuate 73 de transplanturi hepatice, iar în total, de când se fac transplanturi de acest tip, cifra se apropie de patru sute.
La rândul său, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, Mihai Lucan, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că actuala activitate de transplantare este insuficientă, "iar elementul principal este numărul de donatori existenţi".
"Centrele de transplant renal din ţară ar putea duce la o activitate de trei-patru ori mai mare. Emiterea ordinului ministrul Sănătăţii, de înfiinţare a peste 20 de posturi de coordonatori de transplant în spitalele din ţară este de o importanţă vitală pentru noi şi pentru activitatea de transplant şi va avea ca impact creşterea importată a numărului de donatori şi creşterea numărului de transplanturi. Astfel, ne va crea posibilitatea nouă, celor facem transplanturi, să ajutăm mai mulţi oameni să trăiască”, a spus Lucan.
Acesta a afirmat că numai la ICUTR Cluj au fost fãcute, în acest an, până în prezent, peste o sută de transplanturi renale, faţă de 115 în 2011.
"Dacă în fiecare an am reuşi 150 de transplanturi, impactul nostru asupra vieţii oamenilor ar fi mai bun”, a susţinut Lucan.
De asemenea, directorul executiv al ANT, Dan Luscalov, a declarat că, în momentul de faţă, în România sunt opt coordonatori de transplant care îşi desfăşoară activitatea în mai multe oraşe: în Bucureşti, două şi câte unul în Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Târgu-Mureş, Oradea şi Timişoara.
"Încă nu au fost stabilite cele 20 de spitale, acest lucru se va întâmpla când ordinul va deveni funcţional. La ora actuală, în România avem 3,5 donatori de organe la un milion de locuitori, faţă de media europeană de 15 donatori, iar în Spania se ajunge la 35", a spus Luscalov.
Ordinul ministrului Sănătăţii se află în dezbatere publică, iar după modificări ar putea deveni operaţional în luna ianuarie 2013.