Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 28 nov 2012 - Anul XVII, nr. 279 (5184)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Ziua Naţională - între ceremonii restrânse, mese cu fasole şi ciolan şi acuzaţii către Guvern

Miercuri, 28 Noiembrie 2012 (13:52:26)

Ziua Naţională va fi marcată prin ceremonii sumare organizate de autorităţi, care în multe oraşe au găsit însă bani pentru a chema oamenii la fasole cu ciolan. Şi la Alba Iulia va fi "masa populară", dar şi concerte, pe bani din bugetul local, autorităţile acuzând Guvernul că nesocoteşte sărbătoarea

 

Alba - Fasole, cârnaţi şi vin fiert, artificii şi concerte, pe bani din bugetul local; autorităţile acuză Guvernul că nesocoteşte Ziua Naţională

La Alba Iulia, autorităţile au pregătit pentru 1 Decembrie concerte în aer liber, focuri de artificii, dar şi o "masă populară", la care oamenii sunt aşteptaţi cu 3.500 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert.

Costurile manifestărilor, care se vor întinde pe durata a două zile şi sunt similare celor organizate în anii trecuţi, se ridică la aproximativ 200.000 de lei, banii fiind alocaţi din bugetul Primăriei Alba Iulia şi al Consiliului Judeţean (CJ), în condiţiile în care Guvernul nu a alocat fonduri.

Primarul PDL din Alba Iulia, Mircea Hava, spune că vrea ca oamenii să se bucure de 1 Decembrie în stradă şi că această sărbătoare are nevoie de grandoare.

"Vrem să dăm grandoare, să fie ceva special astfel încât oamenii să se bucure de 1 Decembrie. Vrem să facem o sărbătoare a oamenilor, la care să participe toţi oamenii şi de aceea tot ceea ce facem este în stradă, cu oamenii. Toată lumea este invitată, nu avem invitaţi speciali, nu invităm pe nimeni special. Cine doreşte să vină o să fie bine primit dacă va veni aici pentru 1 Decembrie. Atât îmi doresc după 20 de ani de când sunt primar, ca toţi cei care vin la Alba Iulia să vină pentru 1 Decembrie, şi nu ca să fie văzuţi de oameni", a afirmat Hava.

La rândul său, preşedintele CJ Alba, democrat-liberalul Ion Dumitrel, susţine că autorităţile din judeţ au încercat să uite că în acest an Guvernul nu a alocat niciun leu pentru sărbătorirea Zilei Naţionale la Alba Iulia, acuzând Executivul că "a nesocotit 1 Decembrie 1918".

"Noi ne-am făcut şi ne vom face datoria faţă de Alba Iulia de 1 Decembrie chiar dacă am rămâne singurii care am sărbători această zi importantă pentru românii de pretutindeni. Acest lucru să îl ştie şi actualul Guvern şi oricare alt guvern care va mai îndrăzni vreodată să nesocotească 1 Decembrie 1918, un moment foarte, foarte important pentru români", afirmă Dumitrel.

Manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale vor începe vineri dimineaţă, cu o slujbă în cinstea Sfântului Andrei, considerat protectorul României, urmată, în jurul amiezii, de ridicarea drapelului pe catargul din faţa Catedralei Reîntregirii şi de depuneri de coroane la busturile regilor Ferdinand şi Maria şi la statuile lui Mihai Viteazul, Iuliu Maniu şi I.I.C Brătianu, iar ziua se va încheia cu concerte.

Sâmbătă sunt programate, dimineaţa, depuneri de coroane de flori la statuile Făuritorilor Unirii şi primirea soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, în Sala Unirii, iar la ora 12.00 va avea loc în Catedrala Reîntregirii o slujbă Te Deum oficiată de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu. Tot sâmbătă va fi inaugurat Seminarul Teologic "Mitropolit Simion Ştefan" din municipiu.

Oamenii care vor lua parte sâmbătă la aceste manifestări vor primi fasole cu cârnaţi şi vin fiert, care vor fi distribuite la două corturi amenajate în Parcul Cetăţii din municipiu.

Programul manifestărilor de la Alba Iulia a fost incert până acum deoarece Guvernul nu a alocat bani pentru organizarea acestora, aşa cum a făcut în anii precedenţi. Premierul Victor Ponta declara că dacă primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, cere pentru manifestările de 1 Decembrie de trei ori mai mult decât în Capitală, înseamnă că acesta suma este cu "comision" şi nu va acorda bani publici pentru "afaceri de partid".

Anul trecut, autorităţile din Alba au primit de la Guvern 800.000 de lei pentru a organiza manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, jumătate din sumă fiind alocată Primăriei Alba Iulia, iar cealaltă jumătate Prefecturii Alba. Cea mai mare sumă a fost primită în 2008, în timpul Guvernului Tăriceanu, când pentru manifestările de la Alba Iulia s-au alocat 2,2 milioane de lei, iar cea mai mică în 2001, când s-au primit doar 350.000 de lei.

 

Arad - concerte Andra şi Smiley, dar şi muzică populară şi paradă a portului popular

La Arad, Primăria a inclus manifestările de 1 Decembrie în programul dedicat sărbătorilor de iarnă, care are un buget total de 500.000 de lei, la fel ca şi anul trecut.

Ziua Naţională va fi sărbătorită începând de vineri seară, când pe scena din faţa Palatului Administrativ vor cânta Andra şi Smiley.

Sâmbătă, în Piaţa Revoluţiei va avea loc o paradă a portului popular, după care vor fi depuse coroane la mormintele "Corifeilor Marii Uniri" Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu, aflate în cimitirul "Eternitatea". Oficialii vor depune apoi coroane şi la "Crucea Martirilor" din Parcul "Eminescu", iar seara pe platoul din faţa Palatului Administrativ va începe un spectacol de muzică populară cu Dinu Iancu Sălăjanu, Mirela Mănescu şi Puiu Codreanu.

 

Braşov - Defilări ale militarilor şi concert de fanfară

Autorităţile braşovene spun că nu vor cheltui niciun leu din bugetul local pentru 1 Decembrie, iar manifestările se vor rezuma la defilări ale militarilor, concert de fanfară şi defilări cu torţe, ca în fiecare an.

"Vom avea un program în Piaţa Sfatului, de la ora 12.30, cu defilări ale militarilor şi cu un concert de fanfară, cum facem în fiecare an. Seara, de la
ora 18.00, vânătorii de munte vor defila cu torţe. Nu a fost alocat un fond pentru aceste activităţi", spune prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci.

De asemenea, Junii braşoveni vor avea un spectacol în Piaţa Unirii, la ora 11.00, iar Opera Braşov va susţine un concert dedicat Zilei Naţionale, de la ora 18.30.

 

Buzău - Muzică populară, fasole cu cârnaţi şi aprinderea becurilor de sărbători, care costă 150.000 de euro

Autorităţile din Buzău au alocat 100.000 de lei pentru Ziua Naţională, iar din aceşti bani 60.000 de lei vor fi cheltuiţi exclusiv pentru pregătirea a 3.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, dulciuri şi băuturi răcoritoare.

De asemenea, oamenii vor primi steguleţe şi vor putea lua parte la concerte de muzică populară cu Gheorghe Turda, Ileana Ciuculete, Alexandru Petcu, Nina Stamate şi Ana Sorela Mladin.

În acest an manifestările se vor desfăşura în Parcul Crâng din municipiul Buzău, după ce în anii trecuţi au fost organizate în faţa Prefecturii, unde erau amenajate corturi, iar circulaţia pe principalul bulevard din oraş era închisă.

"Am zis că e mai frumos în crâng, nu se mai opreşte circulaţia, erau multe persoane nemulţumite şi am decis să mutăm în Pracul Crâng", spune preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu.

Manifestările de Ziua Naţională vor începe la ora 10.00, în parcul din faţa Prefecturii, unde vor avea loc depuneri de coroane şi vor fi premiaţi elevii câştigători ai unui concurs de istorie. Nu vor lipsi nici discursurile oficialităţilor judeţene, urmate de defilarea militarilor din Garnizoana Buzău. După ora 11.30, buzoienii sunt aşteptaţi în Parcul Crâng, unde Consiliul Judeţean va amenaja două corturi unde oamenii vor primi fasole şi va avea loc spectacolul folcloric.

Tot de 1 Decembrie, vor fi aprinse şi beculeţele de sărbători, pentru care Primăria a cheltuit aproximativ 150.000 de euro.

"În 1 decembrie dăm drumul la illuminatul festiv de sărbători. Va fi un an mai bogat în ceea ce priveşte ornamentele de sărbători. Am făcut rost de bani de la bugetul local, nu de la nivel central, ci bani care s-au făcut în municipiul Buzău. Cred că ne vor costa (ornamentele stradale pentru sărbători -n.r.) cam 150.000 de euro. În intesitate luminoasă, instalaţia va fi de două ori mai mare ca anul trecut, şi ca număr de figurine la fel", afirmă primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală.

Viceprimarul Buzăului, Fănică Bârlă, a precizat că în acest an municipalitatea a alocat 700.000 de lei (aproximativ 150.000 de euro) pentru iluminatul de sărbători, în această sumă fiind inclusă şi factura care va trebui achitată furnizorului de electricitate. El spune că va fi luminat de sărbători un număr mai mare de străzi, între care şi Spiru Haret, arteră importantă a oraşului, precum şi Parcul Tineteului, iar în Parcul Crâng vor fi montate mai multe lumini.

 

Cluj - Scenetă legată de Marea Unire, paradă de tehnică militară şi focuri de artificii

La Cluj-Napoca, Primăria va cheltui 150.000 de lei pentru Ziua Naţională, când în Piaţa Unirii vor avea loc o scenetă legată de Marea Unire şi un concert folcloric, în timp ce seara vor urca pe scenă trupele Compact şi DJ Project

Primarul Emil Boc spune că tot în cursul serii clujenii vor putea asista la un foc de artificii care va dura 15 minute, în Piaţa Avram Iancu.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a afirmat că 60.000 de lei din suma de 150.000 de lei prevăzută în bugetul local al municipiului pentru 1 Decembrie vor fi pentru onorariile artiştilor invitaţi, iar 30.000 de lei vor costa focurile de artificii.

Şi Prefectura Cluj va organiza de 1 Decembrie o ceremonie de depunere de coroane la statuia lui Avram Iancu din piaţa cu acelaşi nume, urmată de o paradă cu tehnică militară uşoară la care vor participa detaşamente ale MApN şi MAI. Totodată, la paradă ar putea participa şi avioane MIG 21 Lancer şi elicoptere IAR Puma Socat în cazul în care condiţiile meteo vor permite acest lucru.

Nici Primăria şi nici Prefectura nu au cerut Guvernului bani pentru manifestările de Ziua Naţională.

 

Constanţa - Manifestări sărace organizate exclusiv de Marina Militară

La Constanţa nu vor fi organizate manifestări deosebite de Ziua Naţională. De altfel, Primăria Constanţa nu a organizat niciodată în ultimii zece ani festivităţi speciale de 1 Decembrie şi a participat numai ca invitat la evenimentele organizate de Forţele Navale. Nici Prefectura nu a alocat bani pentru organizarea unor astfel de festivităţi, fiind doar co-organizator alături de Marina Militară.

Astfel, şi în acest an Comandamentul Garnizoanei Constanţa va organiza o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor din primul război mondial aflat în Cimitirul Central Constanţa. La festivitate vor fi invitaţi să participe şefii autorităţilor publice judeţene şi locale, reprezentanţi diplomatici acreditaţi la Constanţa, parlamentari, comandanţi ai structurilor teritoriale ale MAI şi MApN, şefi ai serviciilor publice deconcentrate, ai companiilor naţionale şi regiilor autonome. Coroane de flori vor fi depuse şi la monumentele eroilor din celelalte localităţi ale judeţului. De asemenea, de Ziua Naţională toate navele militare vor arbora Marele Pavoaz, iar navele comerciale, atât cele româneşti, cât şi cele străine, ancorate în Portul Constanţa vor ridica steagul României.

 

Dolj - Fără sarmale şi zaibăr ca în anii trecuţi, dar cu concert Proconsul şi Connect-R

De 1 Decembrie, autorităţile din Craiova nu vor împărţi oamenilor sarmale, fasole, ţuică fiartă sau zaibăr, ca în anii trecuţi, fiind organizat doar un spectacol de muzică populară al Ansamblului "Maria Tănase", pentru care Consiliul Local nu a plătit niciun leu.

Totodată, craiovenii vor putea asista la o paradă militară, dar şi la un meci care va avea loc la Sala Polivalentă şi vor primi steguleţe, Primăria alocând 2.000 de lei pentru acestea, de altfel singurii bani cheltuiţi de autorităţi pentru Ziua Naţională, susţine primarul Lia Olguţa Vasilescu.

La Craiova, de Ziua Naţională va avea loc şi un concert susţinut de Proconsul şi de Connect-R, care va costa 15.000 de euro, însă banii vor fi achitaţi de firma care deschide un orăşel al copiilor în municipiu. Pentru aceşti bani, firma a fost scutită de plata chiriei pe spaţiul public pe care amplasează tiribombele şi tarabele.

"Anul acesta nu dăm sarmale sau fasole pentru că nu avem bani. Vom organiza un târg de Crăciun ca la Viena, iar acolo craiovenii vor putea mânca ce-şi doresc, dar pe banii lor. Noi cheltuim doar 2.000 de lei pentru steaguri", spune Lia Olguţa Vasilescu.

Anul trecut, craiovenii au avut parte de un adevărat ospăţ de 1 Decembrie, fiind împărţite 8.000 de porţii de sarmale, fasole, cârnaţi, zaibăr şi ţuică fiartă.

 

Gorj - Fasole cu ciolan şi sarmale pentru mii de oameni; tot de 1 Decembrie, Ponta este aşteptat la Târgu Jiu să aprindă instalaţiile de sărbători

Primăria Târgu Jiu a alocat 40.000 de lei pentru Ziua Naţională, care va fi marcată prin manifestări sumare - depuneri de coroane la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din faţa Prefecturii Gorj şi discursuri ale autorităţilor locale.

După ceremonie, oamenii sunt invitaţi de către primărie la un restaurant din centrul oraşului, unde vor fi oferite 1.800 de porţii de fasole cu ciolan, murături şi câte un pahar cu vin fiert. De altfel, cea mai mare parte a banilor a fost alocată de primăria condusă de Florin Cârciumaru (PSD) pentru mâncarea care va fi oferită oamenilor, acesta nefiind primul an în care locuitorii sunt aşteptaţi în centrul oraşului cu fasole şi cârnaţi.

Restaurantul la care are loc masa de 1 Decembrie este situat în apropierea sediilor Primăriei Târgu Jiu, Consiliului Judeţean şi Prefecturii, fiind folosit de reprezentanţii PSD pentru diferite întâlniri electorale. La acest local, premierul Victor Ponta a avut în actuala campanie electorală două întâlniri cu alegătorii: una cu profesorii din judeţ şi alta cu medicii, sala de mese a restaurantului, care are o capacitate de câteva sute de persoane, fiind una dintre cele mai mari din Târgu Jiu.

De asemenea, primăria va suporta din banii alocaţi acestei zile şi transportul la Alba Iulia pentru 160 de pensionari, cărora li se oferă şi pachete cu mâncare pentru drum, în valoare de câte 40 de lei. Şi în alţi ani, primăria a trimis pensionari la manifestările de la Alba Iulia, tot pe banii din bugetul local.

Ziua Naţională se va încheia la Târgu Jiu cu aprinderea iluminatului pentru sărbători. În anii trecuţi, primarul Florin Cârciumaru a fost cel care a apăsat de fiecare dată butonul roşu care cuplează toate instalaţiile la reţeaua de electricitate. În acest an, premierul Victor Ponta, candidat pentru un nou mandat de deputat la Târgu Jiu, este aşteptat de autorităţi să apese pe butonul roşu pentru a aprinde instalaţia de sărbători.

La Motru, cel de-al doilea municipiu al judeţului Gorj, autorităţile pregătesc pentru Ziua Naţională tot fasole cu ciolan, fiind pentru prima dată când va fi organizată în 1 Decembrie o astfel de masă pentru oameni.

Primăria Motru a alocat 15.000 de lei de la bugetul local pentru manifestările de 1 Decembrie, suma fiind mai mare faţă de cea de anul trecut, când s-au cheltuit 10.000 de lei.

În 1 decembrie, Consiliul Local Motru se va întruni, la ora 09.00, în şedinţă festivă, după care în oraş şi într-o localitate componentă vor avea loc ceremonii de depunere de coroane de flori. În jurul orei 12.00, oamenii sunt aşteptaţi la o cantină din centrul municipiului, unde vor fi oferite 1.000 de porţii de fasole.

La Rovinari, de 1 Decembrie Primăria le oferă locuitorilor tot fasole cu ciolan, dar şi sarmale, primarul Dorin Filip spunând că, la fel ca în alţi ani, vor fi preparate 10.000 de sarmale. Oamenii care de Ziua Naţională vor merge în centrul oraşului vor primi şi câte un pahar cu vin sau ţuică fiartă. Primăria va plăti din bugetul local 10.000 de lei, edilul spunând că o mare parte din cheltuielile făcute pentru această sărbătoare vor fi suportate din sponsorizări.

 

Iaşi - Spectacole cu Irina Loghin, Maria Ciobanu şi Sofia Vicoveanca şi fasole şi vin fiert pentru 5.000 de oameni

De Ziua Naţională, Primăria Iaşi va organiza un spectacol de muzică populară în Piaţa Unirii, unde vor fi servite 5.000 de porţii cu fasole, cârnaţi şi vin fiert.

Programul va începe la ora 9.00 cu un spectacol de muzică populară susţinut de formaţii locale, după care pe scenă va urca Irina Loghin. După discursurile oficialităţilor ieşene, va continua spectacolul folcloric, cu recitalurile lui Ionuţ Dolănescu, Maria Ciobanu şi Sofia Vicoveanca.

Imediat după concert, pe strada Lăpuşneanu, tot din centrul municipiului, Primăria condusă de social-democratul Gheorghe Nichita le va oferi oamenilor 5.000 de porţii de fasole, cârnaţi şi vin fiert. Fasolea va fi pregătită la cantina Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, instituţie aflată în subordinea primăriei.

"Nu vrem să politizăm 1 Decembrie. Acţiunea e organizată de instituţii, respectiv primărie, Consiliul Judeţean şi Prefectură, nu de partidele politice. Suma nu a fost stabilită. După acea dată vom spune exact cât s-a cheltuit", susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga.

Liderul filialei municipale a PDL Iaşi, deputatul Marius Spânu, susţine însă că USL încearcă să confişte manifestările organizate de 1 Decembrie la Iaşi: "Aşa se întâmplă de fiecare dată în anii electorali. Voi merge la manifestări, dar voi sta în mulţime. E un show USL cu fasole şi cârnaţi. Este clar că se confiscă o sărbătoare a tuturor ieşenilor".

În anii trecuţi, de Ziua Naţională la Iaşi nu au fost organizate acţiuni de amploare. Nu au existat concerte în centrul oraşului şi nici nu s-a împărţit fasole.

 

Mureş: Bugetul pentru Ziua Naţională, redus la jumătate din cauza crizei

La Târgu Mureş, programul de Ziua Naţională are un buget de 25.000 de lei, redus la jumătate faţă de anul trecut, din cauza crizei.

"În acest an, vom merge cu un buget la jumătate faţă de cheltuielile din anii trecuţi. Motivul este criza prin care trec toate instituţiile publice în acest moment, inclusiv Primăria Târgu Mureş. Vom avea, cu siguranţă, şi sponsori care vor ajuta la derularea în foarte bune condiţii a acestui eveniment important", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Aurel Trif.

Sâmbătă, vor avea loc depuneri de coroane la monumentul Lupa Capitolină, un ceremonial militar, dar şi un spectacol susţinut în centrul oraşului de Ciprian Istrate, Nicolae Furdui Iancu, Sergiu Cipariu şi Ioan Bocşa.

De asemenea, va avea loc vernisarea galeriei prefecţilor judeţului de după 1989.

Un alt eveniment este tradiţionala decernare a distincţiei "Fibula de la Suseni", pe care o vor primi în acest an cinci personalităţi: fostul prefect Ovidiu Natea, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, directorul Filarmonicii din municipiu, Vasile Cazan, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, şi deputatul UDMR Kelemen Attila.

Seara, oamenii vor putea asista şi la un foc de artificii, care va dura mai puţin decât în anii trecuţi, adică aproximativ cinci minute.

 

Prahova - fasole pentru 3.000 de oameni şi steguleţe de la fundaţia înfiinţată de şeful CJ; o delegaţie a CJ merge la Roma să serbeze 1 Decembrie

Ziua Naţională a României va sărbătorită în toate cele 104 localităţi din judeţul Prahova, "în funcţie de posibilităţi", spune preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma.

La Ploieşti, Câmpina, Sinaia şi Vălenii de Munte vor fi parade militare, în timp ce în celelalte o sută de localităţi ale judeţului vor avea loc depuneri de coroane la monumentele eroilor, dar şi simpozioane cu tema "1 Decembrie".

La Ploieşti, la manifestările de 1 Decembrie sunt aşteptaţi aproximativ 3000 de oameni pentru care vor fi pregătite fasole cu cârnaţi, vin fiert şi steguleţe tricolore.

Mircea Cosma susţine că nu vor fi alocaţi bani de la bugetul judeţului şi că totul se bazează pe sponsorizări.

Astfel, Societatea Cultural Istorică "Mihai Viteazul", înfiinţată în anul 1990 şi al cărei preşedinte fondator este preşedintele CJ Prahova, a pregătit şi va oferi participanţilor câteva mii de steguleţe, iar trei firme ar urma să suporte cheltuielile legate de meniul tradiţional care va include fasole, cârnaţi şi vin fiert.

Mâncarea va fi distribuită în două zone din oraş - Piaţa Mihai Viteazul şi Piaţa Aurora Vest, cea mai mare piaţă comercială după cea din centrul municipiului Ploieşti.

De asemenea, de Ziua Naţională la Ploieşti va cânta fanfara Consiliului Judeţean Prahova, care nu cere niciun ban pentru prestaţie, susţine Mircea Cosma. Manifestările vor fi organizate începând cu ora 10.00, în Piaţa Mihai Viteazul, la statuia ecvestră a domnitorului al cărui nume îl poartă această piaţă.

Conform unui comunicat al Primăriei Ploieşti, participanţii la manifestări vor putea asista la o ceremonie religioasă, dar şi la o paradă militară care va prezenta tehnica de luptă, sprijin şi intervenţie. La paradă, trei aeronave ale Aeroclubului "Gheorghe Bănciulescu" vor survola Ploieştiul.

Autorităţile din Prahova vor sărbători 1 Decembrie şi în afara graniţelor. O delegaţie a Consiliului Judeţean din Prahova şi din alte zece judeţe va merge la Roma pentru a serba Ziua Naţională, "la cererea comunităţii româneşti de acolo", a declarat preşedintele CJ Prahova.

"Este anunţată o sărbătorire cu circa 70.000 de persoane din cei 360.000 de români care muncesc în regiunea Lazio. Va pleca o delegaţie susţinută financiar numai de parcurile industriale, pentru că va fi o prezentare cu produse româneşti, cu prezentarea oportunităţilor de afaceri în parcurile industriale, dar şi o degustare de vinuri din Prahova, Vrancea, Mureş, Alba", a spus Cosma.
 

Sibiu: Paradă cu peste 500 de militari, pentru prima dată, concert simfonic şi cântece patriotice cu Nicolae Furdui Iancu şi Veta Biriş

Ziua Naţională va fi sărbătorită la Sibiu cu mai mult fast decât de obicei, organizatorii fiind Consiliul Judeţean şi Prefectura.

Sibienii vor putea lua parte, la Sala Transilvania, la spectacolul folcloric "Noi suntem români", organizat de Centrul "Cindrelul - Junii", ai cărui membri vor oferi publicului steguleţe tricolore.

"Lăsăm cântecele patriotice să le interpreteze cei care ştiu cel mai bine să o facă - Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş şi Mariana Anghel. Va fi un spectacol de culoare, care ne va aminti de ceea ce făceau străbunii noştri acum 98 de ani, când mergeau la Alba Iulia", spune managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii", Silvia Macrea.

Cei care nu vor reuşi să găsească un loc în sală vor putea urmări spectacolul pe un ecran mare montat în parcarea Sălii Transilvania.

Totodată, va avea loc un concert simfonic extraordinar la Sala Thalia, susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, programul incluzând doar lucrări ale compozitorilor români, precum Tiberiu Olah - suita "Mihai Viteazul", Paul Constantinescu - concert pentru pian şi orchestră, George Enescu - "Rapsodia Română".

Intrarea este liberă, dar se face pe baza invitaţiilor, care pot fi procurate de la sediul Filarmonicii Sibiu.

Organizarea concertului va costa aproximativ 5.000 de lei, în timp ce costurile totale ale manifestărilor culturale de la Sibiu sunt de aproximativ 55.000 de lei şi sunt asigurate din bugetele celor două instituţii din subordinea Consiliului Judeţean, respectiv Filarmonica sibiană şi "Cindrelul - Junii" Sibiului.

Ziua Naţională va fi marcată şi printr-o paradă militară, dar fără tehnică.

"Este prima paradă militară care se face în judeţul Sibiu şi cred că Sibiul merită o astfel de manifestare de 1 Decembrie, mai ales că aici este a doua garnizoană ca mărime din ţară după Bucureşti. Vor defila peste 500 de militari", spune preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea.

Oficialităţile sibiene vor participa, ca în fiecare an, la o ceremonie de depuneri de coroane în faţa fostului Consiliu Dirigent, din centrul oraşului. Consiliul Dirigent a fost Guvernul Transilvaniei, organism desemnat în 2 decembrie 1918, de Marele Sfat Naţional, ales la rândul său de Adunarea de la Alba Iulia. Atât Consiliul Dirigent, al cărui preşedinte a fost Iuliu Maniu, cât şi Marele Sfat - adunarea legislativă a Transilvaniei - au avut sediul la Sibiu.

Totodată, 206 absolvenţi ai Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu, promoţia 2012 "Neagoe Basarab - 500", vor fi avansaţi în grad, ceremonia având loc în faţa Sălii Transilvania din Sibiu.

Tot sâmbătă, în parcarea Sălii Transilvania are loc tradiţionala Piaţă Ţărănească, iar patru producători din judeţ vor pregăti pe loc preparate tradiţionale româneşti, dar contra cost. Aceştia vor vinde fasole cu cârnaţi, fasole de post, sarmale şi sarmale de post, vin, ţuică fiartă şi ceai.

Sibienii care vor dori să petreacă 1 Decembrie în aer liber pot merge la Muzeul Astra, unde vor putea vedea cum se taie porcul de Ignat. Oamenii vor putea asista la tăierea, pârlirea, curăţarea şi tranşarea porcului, dar şi la prepararea bucatelor tradiţionale, precum cârnaţi, slănină, tobă.

Ultima dată când la Sibiu au avut loc manifestări de amploare dedicate Zilei Naţionale a fost în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană.

 

Suceava: Ziua Naţională - prilej pentru autorităţi de a inaugura parcări subterane

La Suceava, Ziua Naţională va fi marcată printr-o paradă a pompierilor şi jandarmilor, în acorduri de fanfară, primarul Ion Lungu spunând că autorităţile nu au alocat bani pentru manifestări de 1 Decembrie, în condiţiile în care fanfara este a Primăriei, iar trupele care vor defila aparţin Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind vorba despre pompieri şi jandarmi.

"Nu avem costuri pentru 1 Decembrie", spune primarul Sucevei.

Sărbătoarea naţională este însă un prilej pentru autorităţi de a inaugura două parcări subterane cu o capacitate totală de aproximativ 200 de locuri şi a căror construcţie a început în urmă cu doi ani.

Astfel, de Ziua Naţională vor fi inaugurate parcajele subterane situate sub esplanada din zona centrală a municipiului, construite printr-un proiect cu finanţare europeană prin POR, şi totodată, pe esplanada modernizată va fi deschis Târgul de Crăciun în stil vienez, de unde vor putea fi cumpărate preparate din carne şi lapte tradiţionale, dar şi diverse obiecte realizate de meşteri populari.

În ultimii ani, de 1 Decembrie în municipiul Suceava manifestările s-au rezumat la o paradă militară şi depuneri de coroane de flori la statuia "Bucovina înaripată", urmate seara de inaugurarea iluminatului special pentru sărbătorile de iarnă şi a pomului de Crăciun, dar şi de focuri de artificii.

 

Timiş - defilări cu torţe, concerte şi pornirea iluminatului de sărbători, pentru care Primăria alocă 50.000 de lei, ca şi anul trecut

La Timişoara, Primăria a alocat 50.000 de lei pentru Ziua Naţională, suma fiind aceeaşi ca anul trecut.

"Suma de 50.000 de lei a fost cuprinsă în buget atunci când acesta a fost alcătuit de vechea administraţie. Nu spun că sunt bani puţini, dar nici mulţi nu sunt. Nu s-a făcut o rectificare de buget pentru a fi alocaţi bani pentru acest eveniment", afirmă viceprimarul municipiului Timişoara Dan Diaconu

El a afirmat că Primăria Timişoara nu a solicitat bani de la bugetul de stat pentru organizarea evenimentelor de 1 Decembrie.

Potrivit lui Diaconu, cu excepţia unui foc de artificii, programul dedicat Zilei Naţionale cuprinde aceleaşi evenimente ca anul trecut: concerte, defilări, deschiderea Târgului de Crăciun, precum şi pornirea iluminatului de sărbători.

Manifestările de 1 Decembrie vor începe, la Timişoara, în faţa Palatului Administrativ, unde Fanfara Armatei va intona imnul, vor avea loc discursuri, dar şi rugăciuni, iar la final va avea loc o paradă militară.

Pe parcursul zilei, pe o scenă amplasată în faţa Operei din Timişoara vor urca ansambluri folclorice şi solişti de muzică populară, iar spre seară pianistul Bogdan Ota, câştigătorul locului al doilea la concursul "Norvegienii au talent", va susţine un concert de pian. Vor susţine concerte şi două trupe din Timişoara.

Tot seara, militarii vor defila prin zona centrală a municipiului, purtând torţe.

De Ziua Naţională, îşi va deschide porţile şi Târgul de Crăciun din centrul oraşului şi va fi pornit iluminatul festiv. Seara se va încheia cu un foc de artificii care va avea loc în Piaţa Operei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ziua Naţională - între ceremonii restrânse, mese cu fasole şi ciolan şi acuzaţii către Guvern.
 Vizualizări articol: 731 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ziua Naţională - între ceremonii restrânse, mese cu fasole şi ciolan şi acuzaţii către Guvern0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei