Peste 250 de oameni nu au tichete valorice valide în a doua etapă a programului Rabla 2012, deşi au predat deja maşinile la casat, după ce firma colectoare nu a introdus la termen datele în sistemul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), acuzând disfuncţionalităţi ale programului informatic.
Aproximativ 30 de oameni dintre păgubiţi au venit să protesteze miercuri la sediul AFM, alături de o reprezentantă a firmei colectoare Andrada Servexim SRL - Irina Chiriţă. Aceasta a explicat că, după perioada de desfăşurare a programului 8 august - 21 septembrie, au rămas nevalidate 276 de vouchere, de câte 3.800 de lei, în condiţiile în care maşinile respective au fost predate.
Situaţia a fost cauzată de faptul că voucherele au fost trimise cu 10 zile întârziere, iar programul informatic al Administraţiei Fondului de Mediu, PSIPAN, pus la dispoziţia firmei pentru introducerea datelor despre autoturismele predate, a funcţionat sporadic în perioada în care trebuiau introduse datele, iar în ultima zi a fost blocat, susţin reprezentanţii societăţii colectoare.
AFM cere ca societatea să înapoieze voucherele nevalidate la termenul de 21 septembrie prevăzut în acordul cadru, pentru a le redistribui.
În prezent, tichetele care nu au fost predate de firma colectoare nu mai sunt valabile, iar oamenii au rămas fără maşini şi, pentru moment, fără posibilitatea utilizării contravalorii de 3.800 de lei pentru achiziţionarea unui nou autoturism. Termenul pentru cumpărarea maşinii noi era fixat la 1 decembrie şi a fost prelungit până pe 10 decembrie, însă nu se ştie deocamdată dacă va fi deblocată situaţia.
"Hoţii! Hoţii", "Demisia!" şi "Daţi-ne tichetele", au scandat oamenii la sediul AFM.
"Au fost alte interese. Tichete sunt, dar nu vor să lea dea. Numai blocaje anul ăsta. Cine să se ocupe şi de noi?", spuneau nemulţumiţi oamenii, care îşi luaseră liber de la serviciu să meargă la protest.
Unii dintre ei se află în situaţia în care au plătit deja avans pentru maşina noua.
Preşedintele AFM, Laurenţiu Roşca Ţigăeru, care a preluat postul luna aceasta, a primit în audienţă trei reprezentanţi ai protestatarilor şi reprezentanta firmei, iar după consultări a susţinut declaraţii de presă.
El a arătat că firma colectoare nu a respectat condiţiile acordului cadru încheiat cu AFM, pentru că nu a predat voucherele după data de 21 septembrie.
"Sunt nişte condiţii care trebuie respectate de ambii semnatari ai convenţiei. (...) Pe 21 septembrie sistemul se opreşte, moment în care se analizează, pentru o perioadă de patru zile, dacă au fost consumate toate tichetele - sunt colectori care le-au terminat că au avut mai multă activitate, sunt unii care au mai rămas cu tichete - şi atunci aceste tichete vin înapoi la noi şi apoi se redistribuie celor care au avut activitate mai bună", a spus Ţigăeru.
El a precizat că AFM nu are o relaţie cu cetăţenii păgubiţi, ci cu firma care nu a respectat contractul.
În privinţa existenţei unor disfuncţionaltăţi în sistemul informatic în perioada în care tichetele trebuiau validate, Ţigăeru a spus că sunt în curs de analiză şi rezultatele vor fi disponibile probabil în maxim două zile. El a mai precizat că firma a sesizat aceste disfuncţionalităţi, în scris, după data de 21 septembrie şi că astfel de sesizări nu au mai fost făcute, în scris, de alte societăţi.
Preşedintele AFM a precizat că după perioada de patru zile de pauză în sistem din septembrie, celelalte firme colectoare pot valida în continuare vouchere, în timp ce Andrada Servexim nu mai are acces la program, iar tichetele pe care nu le-a predat sunt nule, din cauză că nu a respectat regulile.
Ţigăeru a mai precizat că vor putea fi compensaţi cei care au încheiat toate demersurile şi au certificatul de radiere al autovehicului până la 21 septembrie, însă unii dintre păgubiţi au doar certificatul de distrugere de la firma colectoare şi nu şi pe cel de radiere de la poliţie, pentru că după data de 21 septembrie nu s-au mai putut face nici radieri.
Potrivit Irinei Chiriţă, numai şapte persoane se află în prima situaţie şi ar urma să fie compensate.
"N-am vrut să înapoiez aceste tichete pentru că la data de 21 (septembrie, n.r.) aveam în curte maşini cu certificate de distrugere eliberate pentru cetăţeni. (...) Ei spun că eu am încălcat protocolul şi nu mi se mai dă drumul la acest program. (...) Am maşini pe stoc, am cetăţeni care aşteaptă", a spus Irina Chiriţă, adăugând că tichetele ar fi fost redistribuite la alte societăţi.
Referitor la faptul că vreo altă firmă nu a sesizat disfuncţionalităţi în sistem, Chiriţă a spus că nu ştie ce s-a întâmplat şi că s-a solicitat o expertiză.
Firma Andrada Servexim SRL a avut repartizate 600 de tichete în această etapă a programului Rabla.
Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat pentru Programul Rabla 2012, în două etape, 171 de milioane de lei, sumă care permite scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani.
În prima etapă a programului care a început în 3 aprilie 2012, au fost alocate 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de autovehicule, iar în etapa a II-a, care a început în 8 august 2012, au fost alocate alte 57 milioane de lei pentru casarea a încă 15.000 de maşini.
Dintre cele 45.000 de tichete aferente acestui program tipărite de Administraţia Fondului pentru Mediu şi repartizate colectorilor (REMAT-uri), 43.350 au fost alocate persoanelor fizice, iar 1.650 persoanelor juridice.
Conform Ghidului de finanţare, repartizarea tichetelor s-a făcut pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori. De asemenea, la nivelul fiecărui judeţ, tichetele au fost repartizate în mod egal între colectori.
Cele 15.000 de tichete din etapa a II-a a Programului au fost destinate numai persoanelor fizice.