Secretarul de stat Stelian Fedorca a declarat marţi că politicile educaţionale vizează, printre altele, adaptarea învăţământului profesional şi tehnic la piaţa muncii, asigurarea unei educaţii de calitate şi eficiente, prin creşterea numărului orelor de practică, şi implicarea companiilor.
Aceste obiective vor fi prezentate cu ocazia participării la primul forum anual al Strategiei pentru Regiunea Dunării a Uniunii Europene, care are loc, marţi şi miercuri, în oraşul german Regensburg.
"Educaţia este una dintre axele prioritare ale strategiei, iar discuţiile din acest an au în centrul lor capacitatea dezvoltării abilităţilor şi competenţelor educaţionale ca principal obiectiv al dezvoltării economice europene. Accentul va cădea însă pe învăţământul profesional şi tehnic, pe modalităţile de a-l face mai atractiv pentru elevi, dar şi pe necesitatea educării adulţilor care trebuie
pregătiţi să facă faţă noilor provocări economice. De asemenea, nu vor fi neglijate nici categoriile sociale defavorizate", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei.
În cadrul evenimentului, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, va prezenta în ce fel priorităţile cheie care se regăsesc în politicile educaţionale din România sunt compatibile cu provocările pe care le presupun dezvoltarea şi susţinerea de noi competenţe.
Fedorca va arăta şi care sunt soluţiile concrete pentru depăşirea eventualelor dificultăţi de implementare.
"Obiectivele politicilor educaţionale ale României în acest domeniu sunt colaborarea regională, adaptarea învăţământului profesional şi tehnic la cerinţele pieţei muncii, asigurarea unei educaţii de calitate şi eficiente, prin creşterea numărului de ore alocate practicii, implicarea companiilor de pe piaţa muncii, pregătirea profesorilor. De asemenea, în ceea ce priveşte şcolile profesionale, statul român acordă o bursă lunară pe toată perioada şcolarizării", a precizat secretarul de stat.
Una dintre numeroasele soluţii pe care ţările semnatare ale Strategiei Dunării o pot adopta pentru a spori atractivitatea acestei forme de învăţământ şi a creşte şansele de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii este, potrivit lui Fedorca, aceea de a finanţa proiecte comune ce vizează pregătirea resurselor umane din regiune în domeniul învăţământului profesional şi tehnic şi continuarea schimbului de experienţă la nivelul elevilor.
În acest sens, Ministerul Educaţiei din România are în vedere dezvoltarea unor colaborări cu Ministerul Educaţiei din regiunea Baden Wurtemberg. De aceea, Fedorca va avea o întâlnire informală cu reprezentantul Ministerului Educaţiei din Baden -Wurtemberg, Tobias Kazich.
La forumul din Germania mai participă, prinre alţii, primarul general Sorin Oprescu, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, şi alţi reprezentanţi ai oraşelor dunărene.
Forumul, organizat de Guvernul din Bavaria şi Comisia Europeană, este prima întâlnire de acest gen de la lansarea Strategiei Dunării, în 2011.