Bugetul european şi gâlceava românească

Pentru ce nu s-a întâmplat şi nici nu era prevăzut să se întâmple la Consiliul European, tărăboiul intern iscat, întreţinut şi potenţat de cele două personaje politice de primă linie nu se justifică. Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă electorală, într-o ţară deja obosită şi plictisită de prea desele zbenguieli de campanie. De fapt, folosirea în registru de maidan a temelor europene serioase, văzută de mulţi drept o găselniţă de efect, este o greşeală de strategie, judecând prin prisma voturilor aduse sau pierdute.

Succesele şi eşecurile, certe sau relative, într-o confruntare dusă departe, din punct de vedere al majorităţii publicului, nu încălzesc, emoţionează sau dezamăgesc pe cei care votează în ţară. Ar trebui să motiveze, în schimb, managementul politic şi administrativ intern cu rezultate bune şi efecte benefice de durată. Nici preşedintele Băsescu, nici premierul Ponta nu pot zice cu mâna pe inimă că sunt deţinătorii unor performanţe de acest tip. În consecinţă, nu sunt convingători, dacă în priveşti prin această parte a paharului.

În acest moment este dificil de apreciat ce se califică drept parte plină şi parte goală a paharului. Chiar şi în condiţiile unei judecăţi reci, darămite cu urechile zbârnăind de ocările care se aruncă între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria sau din studiourile tv adânc condenscendente cu unul sau altul dintre aceste aşezăminte. Declarativ şi oficial, abia încheiatul Consiliu European a lăsat impresia unui antrenament de box, în care te "descarci" de tensiuni şi te pregăteşti pentru meciul care contează. Adică pentru Consiliul European din ianuarie 2013. Din destul de puţinul care a răzbătut neoficial, cu păstrarea cuvenitelor circumspecţii, la încheiatul Consiliu European, România nici nu a pierdut, nici nu a câştigat în termeni absoluţi. A rămas într-un echilibru fragil, dar cu palpitaţii.

Având în vedere statutul de copil veşnic problematic al marelui clan comunitar, România şi-a pus capul de pod, dar pe teren încă mişcător. Întrebarea care se pune este dacă vor urma consolidarea şi câştigul? Câştigul pentru România în privinţa viitoarelor alocări bugetare comunitare nu are parfum de utopie câtă vreme negocierile se vor purta fără amestecuri neprofesioniste. Nu cu bocancii noroiţi, dar nici cu spinarea-trestie plângătoare.

Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta ştiu asta. După cum ştiu că adevăratele tratative şi războaie "de catifea" se duc cu nişte arme numite: inteligenţă, carismă, empatie şi că nu ei sunt cei care le poartă în prima linie. Ci negociatorii: diplomaţi, experţi, oameni cu rosturi şi obiective strict stabilite. Din acest motiv, înfumurarea şi circul ar trebui interzise "la export" în relaţia cu Bruxelles-ul şi cu Europa care contează.