Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că mai sunt două săptămâni de campanie şi "să nu creadă cineva că se pot numi guverne pe poveşti", el menţionând că este un aberrtisment extrem de serios, pe care-l face public către partide.
"Fac apel la clasa politică să abordeze lucrurile importante pentru România, fie că vorbim de revizuirea Constituţiei ţinând cont de referendumul din 2009, de crearea de locuri de muncă, fie că vorbim de UE, dar cinstit, de perspectiva bugetului, de obligativitatea că în mult hulita lege a pensiilor de indexare a pensiilor din 2013. Iar în aceste dezbateri din campanie nu am văzut decât abordări superficiale, de cele mai multe ori mincinoase care nu se adresează problemelor serioase", a spus Băsescu.
"Mai sunt două săptămâni şi să nu-şi imagineze cineva că se pot numi guverne pe poveşti. Este un avertisment extrem de serios pe care îl fac public către partide, că deocamdată nu am văzut niciun buget pe 2013 susţinut de cei aflaţi în campanie şi care să justifice guvernarea", a adăugat preşedintele.
El a adăugat că îi cheamă pe politiceni să fie responsabili faţă de electoratul căruia îi cer votul.
"Încetaţi să mă mai implicaţi în campanie pentru că mă obligaţi să vă răspund", a mai spus Traian Băsescu.