Ministerul Transporturilor intenţionează să scoată din rezerva de stat 20.000 tone de motorină şi 500 tone de combustibil lichid uşor care să fie furnizate CFR Călători, cu titlu de împrumut, pentru a putea asigura transportul de persoane şi pentru a evita creşterea costurilor în această iarnă.
"Necesitatea adoptării unor măsuri pentru asigurarea transportului de persoane în condiţii de iarna normală şi extremă, pentru asigurarea funcţionării sistemului de transport feroviar de călători în
perioada de iarnă, precum şi evitarea eforturilor financiare mari pentru SNTFC CFR Călători SA, care ar avea influenţe negative asupra preţului de cost al transportului, justifică promovarea
prezentului act normativ astfel încât să poată fi aprobat de Guvern în regim de urgenţă", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă promovat de Ministerul Transporturilor.
Împrumutul, valabil până la 31 octombrie 2013, vizează motorină pentru motoare diesel şi combustibil lichid uşor, de tip M, pentru centrale termice.
Proiectul prevede ca în cazul nerestituirii împrumutului CFR Călători să suporte, pentru primele 30 de zile, penalităţi de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produselor prevăzute în contract.
"Până la dezdăunarea integrală a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, operatorul economic debitor va suporta majorări de întârziere la plată la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanţele bugetare, precum şi dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României, percepute pe toată perioada derulării împrumutului", potrivit sursei citate.
CFR Călători întâmpină "greutăţi deosebite" în achiziţionarea de combustibil pentru motoarele diesel, întrucât, pe de o parte, la licitaţiile pentru cumpărarea de motorină organizate la Bursa Română de Mărfuri nu se prezintă ofertanţi, iar pe de altă parte asigurarea transportului feroviar de călători pe timp de iarnă determină creşterea consumurilor de combustibili, ceea ce conduce şi la influenţe negative asupra preţului de cost al transportului, se arată în proiect.
În nota de fundamentare se mai precizează că neluarea acestor măsuri pune în pericol asigurarea transportului.