Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 16 nov 2012 - Anul XVII, nr. 269 (5174)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Orban: Eşecul concilierii PE-CE pe bugetul UE duce la dificultăţi majore pentru bugetul României

Vineri, 16 Noiembrie 2012 (14:48:50)

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, că eşecul concilierii între PE şi CE privind rectificarea bugetului UE pe 2012 afectează "foarte serios" şi bugetul României, Bruxelles-ul nemaiavând bani în acest an pentru rambursări în cazul deblocării plăţilor pe POSDRU.

"Miercuri PE şi-a suspendat participarea la procesul de conciliere pe două obiective: rectificarea bugetului UE în 2012 şi bugetul UE pentru 2013. Eşecul acestui proces de conciliere are efecte foarte serioase inclusiv şi asupra României. Pe de o parte, prin faptul că nu s-au aprobat rectificările pentru bugetul 2012, în momentul de faţă, chiar dacă se vor relua plăţile, pentru anumite programe operaţionale, în special pentru POSDRU, nu vor fi bani la bugetul UE să intre la bugetul României. În momentul de faţă, nu prea mai sunt bani la bugetul UE pe Fondul Social European", a explicat Orban.

"Asta înseamnă că noi, chiar dacă vom transmite cereri de rambursare către bugetul UE, anul ăsta banii nu vor mai intra în ţară, la bugetul naţional şi asta deja se adaugă dificultăţilor majore pe care le avem în efectuarea de plăţi către beneficiarii interni, în condiţiile în care noi avem clar nişte obiective legate de încadrarea în deficitul bugetar de 3% în acordul cu FMI", a arătat Leonard Orban.

El a explicat că "o situaţie aproape similară" este şi la Fondul de Coeziune al UE, însă Fondul european de dezvoltare regională mai are disponibilităţi de plată şi se speră ca până la sfârşitul anului "totuşi să intre ceva bani în momentul în care se vor relua plăţile pe Programul de Mediu şi pentru partea din Programul Operaţional Regional (POR) care nu este în fază de presuspendare".

Potrivit ministrului Orban, plăţile care ar putea fi făcute de Comisia Europeană către bugetul României, până la sfârşitul anului, pe Programul de Mediu şi POR, ar reprezenta "o gură de oxigen" în privinţa efectuării de plăţi interne către beneficiari şi în privinţa încadrării în ţinta de deficit bugetar de 3%.

De asemenea, şi eşecul concilierii între PE şi Comisie în privinţa bugetului pentru 2013 ar putea duce la probleme în efectuarea plăţilor în luna ianuarie a anului viitor, situaţia urmând să reintre în normal în lunile februarie-martie, a menţionat Orban.

El a mai arătat că "în acest context, al faptului că nu avem rectificare pe 2012, buget pentru 2013, negocierile de săptămâna viitoare (din Consiliul European privind exerciţiul financiar 2014-2020 n.r.) vor fi extrem, extrem de complicate, cu poziţii care par că nu se va putea ajunge la un compromis".

Premierul Victor Ponta declara, miercuri, că România poate obţine în cadrul acestui an decontările aşteptate din partea Comisiei Europene pentru Mediu şi Programul Operaţional Regional, dar trebuie să aştepte un acord între Parlament şi Comisia Europeană pe Fondul Social pentru a solicita bani pentru POSDRU.

El a prezentat miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, concluziile reuniunii organizate marţi, la Bruxelles, şi la care au participat prim-miniştrii din statele membre ale grupului "Prietenii Coeziunii".

"Sunt şi veşti bune, şi mai puţin bune. Veştile bune sunt că la Mediu şi la Programul Operaţional Regional putem obţine în cadrul acestui an decontările pe care le aşteptăm, vestea proastă este că noi ne-am făcut lecţiile şi repornim POSDRU, însă între Parlament şi Comisie nu s-a ajuns la un acord privind rectificarea Fondului Social European şi suntem în situaţia în care putem cere bani, dar până nu se ajunge la un acord între Parlament şi Comisie încă vor fi dificultăţi", a spus Ponta la începutul şedinţei de Guvern.

Comisia Europeană a transmis în octombrie Guvernului scrisori privind presuspendarea programului de Competitivitate Economică şi a unor axe din programele de Transport şi Regional.

Programul de Mediu nu a fost presuspendat, urmând ca plăţile să fie reluate în această lună, iar pentru POSDRU Guvernul speră într-o deblocare a plăţilor până la sfârşitul anului, fiind pregătit pentru a fi transmis Comisiei la acel moment un pachet de cereri de rambursare aferente anului 2012.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Orban: Eşecul concilierii PE-CE pe bugetul UE duce la dificultăţi majore pentru bugetul României.
 Vizualizări articol: 522 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Orban: Eşecul concilierii PE-CE pe bugetul UE duce la dificultăţi majore pentru bugetul României0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei