Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 15 nov 2012 - Anul XVII, nr. 268 (5173)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Jumătate dintre camerele de hotel din România sunt închise; 5.000 de cameriste au fost concediate

Joi, 15 Noiembrie 2012 (16:15:46)

Peste jumătate dintre camerele de hotel din România, respectiv mai mult de 50.000, au intrat în conservare în ultimii ani, din cauza crizei, şi 5.000 de cameriste au fost concediate, a declarat pentru MEDIAFAX Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În hotelurile româneşti sunt 180.000 de locuri clasificate, potrivit lui Murad, care au peste 100.000 de camere.

"Având în vedere că anul trecut gradul mediu de ocupare a fost în jur de 30%, hotelurile lucrează la mai puţin de jumătate din capacitate. Asta face ca foarte mulţi hotelieri să conserve o parte din camere, pentru a nu avea cheltuieli suplimentare. Eu cred că peste 50% din camerele de hotel sunt în conservare, adică mai mult de 50.000 de camere. În hoteluri lucrează în medie o cameristă la zece camere, deci au fost concediate peste 5.000 de cameriste", a spus Murad, prezent la deschiderea Târgului de Turism al României.

Preşedintele FPTR spune că dacă un hotel are credite bancare la un grad de ocupare de sub 30% începe să aibă pierderi. Dacă nu are credite unitatea poate suporta fără pierderi un grad de ocupare de până la 25%.

"Noi am propus Ministerului Turismului măsuri foarte clare. Dacă e nevoie, patronatele vor recurge la înfiinţarea unui SMURD în turism", a afirmat Mohammad Murad.

El a adăugat că de câte ori patronatele propun o măsură benefică pe termen scurt şi mediu atât operatorilor cât şi statului li se spune că este greu şi că FMI se opune.

"Am vorbit cu colegii mei să propunem ministerului şi guvernului ca negocierile cu FMI să le facem noi, pentru că altfel riscăm să avem un intermediar care cred că din păcate nu este la înălţimea negocierilor care se fac", a mai spus Murad.

Pentru redresarea turismului, FPTR solicită TVA la alimentaţie publică redusă de la 24% la 9%, scutirea de impozitare a profitului reinvestit şi reintroducerea tichetelor de vacanţă.

În România sunt înregistrate, potrivit MDRT, 1.326 de hoteluri, care au 175.149 locuri de cazare (circa 100.000 de camere).

Hotelurile din România sunt pe penultimul loc în Europa după gradul de ocupare în timpul verii. România ocupă ultima poziţie în clasamentul privind ponderea străinilor în totalul turiştilor, cauzele fiind fluxul slab de turişti de afaceri, imaginea externă proastă, tarifele mari şi evaziunea.

Potrivit datelor Eurostat, în perioada vara anului trecut gradul de ocupare al unităţilor de cazare din România a fost de 32,9%, iar singura ţară europeană care stă mai prost la acest capitol este Lituania, cu 31,6%.

Hotelurile din Bulgaria au fost pline în proporţie de 45,7%, iar cele din Ungaria au avut un grad de ocupare de 40%. Cel mai bine stau Cipru şi Croaţia, ale căror hoteluri au fost ocupate în proporţie de 81,6%, respectiv 80%.

Şi Malta are un grad bun de ocupare (76,5%), precum şi Grecia (72,1%) sau Muntenegru (66%). În Belgia, gradul de ocupare a fost de 44,6%, în Cehia, 43,7%, Danemarca - 52,3%, Germania - 46,5%, Estonia - 56,3%, Irlanda - 55%, Spania - 65,3%, Franţa - 58,9%, Italia - 52,6%, Lituania - 43,9%, Ungaria - 40%, Olanda - 52,9%, Polonia - 39,6%, Portugalia - 56,8%, Slovenia - 54,1%, Slovacia - 33,3% şi Marea Britanie - 58%.

Cu o rată de 14,7% a nerezidenţilor în totalul turiştilor, România ocupă detaşat ultimul loc în Europa. Penultima poziţie este ocupată de Germania, cu 21,3%, înaintea căreia se situează Suedia, cu 27,2%.

Bulgaria are o rată a turiştilor străini de 79%, iar Grecia de 82,9%. Malta ocupă primul loc, cu 96,9%, urmată de Lituania (93,9%), Muntenegru şi Croaţia, ambele cu 92,3%. În Belgia, 62,3% din turişti sunt străini, în Cehia - 63,9%, în Danemarca - 50%, în Estonia - 79,3%, în Spania - 62,8%, în Franţa - 37,2%, în Italia - 43,1%, în Letonia - 76,1%, în Lituania - 68,2%, în Ungaria - 53,5% şi în Polonia - 31,3%. Mult mai bine decât România stau şi Portugalia (64,9% străini în total turişti), Slovenia (70,2%), Slovacia (48,5%), Marea Britanie (58%) şi Muntenegru (66%).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Jumătate dintre camerele de hotel din România sunt închise; 5.000 de cameriste au fost concediate.
 Vizualizări articol: 407 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Jumătate dintre camerele de hotel din România sunt închise; 5.000 de cameriste au fost concediate0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei