Secretarul general al Guvernului, Dan Mihalache, a declarat, vineri, că îl va da în judecată pe şeful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula "această jigodie frustrată".
El a spus că nu a avut discuţii cu prim-ministrul Ponta sau cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru că lucrurile sunt clare, şi faptic şi legal, iar el nu are ce să explice.
"O să îl dau în judecată pe domnul Horia Georgescu (...) Solicit ca instituţia care supervizează ANI, respectiv, CNI (...) să vadă că în aceste cazuri, şi mă refer şi la colegii mei, s-a comis un abuz politic incalificabil şi să ia măsurile de rigoare", a spus Mihalache.
Întrebat dacă va da în judecată ANI sau pe Horia Georgescu, Mihalache a menţionat că Georgescu este şeful ANI.
El a menţionat că a primit lunea trecută de la ANI o notificare, căreia îi putea răspunde în 15 zile. Georgescu a spus că aceste zile nu au trecut, iar ANI a dat comunicat şi nu i-a trimis oficial lui niciun document.
"Aceste lucruri mă fac să mă întorc în justiţie împotriva acestei instituţii", a spus Mihalache.
El a ţinut să precizeze că Georgescu este şeful acestei instituţii.
"Şeful politic al acestei instituţii este această jigodie frustrată numită Horia Georgescu", a spus Mihalache.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Sorin Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului, informează, vineri, ANI.
În urma evaluărilor demarate la data de 31 iulie 2012, s-a constatat faptul că Sorin Dan Mihalache s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai - 8 iunie 2012, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, cât şi funcţia de administrator în cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 84), alin.1), lit. c) şi alin. 2), precum şi art. 86, alin. 1) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Începând cu data de 10 mai 2012, Sorin Dan Mihalache exercită funcţia de secretar general adjunct al Guvernului.
În perioada 10 martie 2010 - 8 iunie 2012, Mihalache a deţinut funcţia de administrator în cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
De asemenea, Sorin Dan Mihalache a continuat să exercite calitatea de administrator în cadrul societăţii până în luna august 2012, aşa cum rezultă din documentele transmise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Astfel, arată ANI, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor 84), alin.1), lit. c) și alin. 2) precum și art. 86, alin.1) din Legea nr. 161/2003, "funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: (…) funcţia de (…) administrator (…) la societăţile comerciale (…). Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) - i)".
Conform prevederilor legale, persoana care exercită una dintre funcţiile publice de autoritate, respectiv cea de secretar general adjunct al Guvernului, asimilată funcţiei de secretar de stat, este obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie, să declare faptul că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.
În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.
Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.