Rata inflaţiei se va plasa în afara intervalului de variaţie ţintit până în a doua jumătate a anului viitor, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat vineri raportul trimestrial asupra inflaţiei. Raportul consemnează revizuirea traiectoriei proiectate a ratei anuale a inflaţiei ca rezultat al impactului nefavorabil tranzitoriu al şocurilor severe de natura ofertei.
Astfel, proiecţia actualizată evidenţiază perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei în afara intervalului de variaţie din jurul punctului central al ţintei (3% pentru 2012 şi 2,5% începând din 2013; cu variaţie de plus/minus un punct procentual - n.r.) până în a doua parte a anului 2013, precum şi repoziţionarea şi consolidarea ulterioară a acesteia în interiorul intervalului.