Fostul preşedinte al CJ Botoşani Constantin Conţac şi fiul său, Liviu, condamnaţi definitiv, miercuri, la trei ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, vor fi transferaţi în Penitenciarul Botoşani după ce Poliţia Judeţeană va primi, în original, actele emise de instanţă.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Botoşani, Daniela Ghiorghiescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că cei doi sunt în arestul Poliţiei, urmând să fie transferaţi în Penitenciarul Botoşani.
Ea a precizat că poliţiştii aşteaptă actele în original emise de Tribunalul Braşov.
"Până atunci rămân în arestul Poliţiei şi apoi vor fi transferaţi în Penitenciarul Botoşani", a spus sursa citată.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani Constantin Conţac a fost acuzat de către procurorii DNA de efectuarea unor operaţiuni financiare în situaţii de incompatibilitate, spălare de bani şi fals în declaraţii.
Potrivit acestora, Conţac ar fi desfăşurat, alături de fiul său, Liviu Conţac, fost director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, afaceri pe bani publici constând în contracte de prestări servicii având ca obiect activităţi de întreţinere a drumurilor şi transport material.
Iniţial, dosarul s-a judecat la Tribunalul Botoşani, dar la cererea procurorilor DNA procesul a fost strămutat la Tribunalul Braşov, care la începutul anului trecut a dispus achitarea lui Constantin Conţac şi a fiului acestuia.
Procurorii DNA au făcut recurs, iar Curtea de Apel Braşov a dispus condamnarea lui Constantin Conţac la doi ani de închisoare cu suspendare, însă atât el, cât şi procurorii au făcut recurs, iar miercuri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv, condamnându-l pe Constantin Conţac la executarea a trei ani de închisoare, aceeaşi sentinţă fiind dată şi fiului acestuia, Liviu Conţac.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi Liviu Andrici, administratorul firmei Construct Com, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.
Fostul preşedinte al CJ Botoşani şi-a depus, luni, candidatura ca independent pentru un mandat de senator în Colegiul nr. 3 Botoşani.
De la alegerile locale din 2000, când a devenit vicepresedinte al CJ Botoşani, Constantin Conţac s-a înscris în PSD, ocupând funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului.
El a fost ales în 2004 preşedinte al CJ Botoşani şi a devenit şi lider al organizaţiei social-democrate. În 2008, Conţac a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi a fost ales vicepreşedinte al instituţiei. În 2009, el şi-a anunţat sprijinul pentru Traian Băsescu şi a fost exclus din PSD şi a pierdut şi funcţia de vicepreşedinte al CJ Botoşani.
Miercuri seară, poliţiştii botoşăneni au pus în executare mandatele de executare a pedepsei cu închisoare emise în cursul zilei de Tribunalul Braşov, pe numele lui Constantin şi Liviu Conţac.