Cea mai scăzută temperatură din acest sezon s-a înregistrat, joi dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde au fost minus 7,1 grade Celius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Meteorologul Lajos Krisztina de la Staţia Meteorologică din Miercurea Ciuc a declarat corespondentului MEDIAFAX că această valoare termică a fost înregistrată în intervalul 6.30 - 7.30.
La rândul său, meteorologul Florin Borz de la Centrul Meteo Regional din Târgu Mureş a precizat că temperatura înregistrată la primele ore ale dimineţii la Miercurea Ciuc a fost cea mai scăzută din acest sezon şi reprezintă minima naţională a zilei.
Temperaturi scăzute s-au înregistrat în tot judeţul Harghita, cu minime de minus 5,7 grade Celsius la Joseni, minus 5,5 grade la Topliţa, minus un grad la Odorheiu Secuiesc şi minus 0,7 grade la Staţia Meteo Bucin, fiind prezente şi fenomenele de brumă şi ceaţă.
Potrivit meteorologilor, în următoarele 24 de ore vremea se va încălzi, dar va deveni închisă în Harghita şi se vor înreghistra cantităţi însemnate de precipitaţii, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări în zona montană. Minimele se vor încadra între 6 şi 10 grade Celsius, iar maxima poate urca până la 16 grade Celsius în judeţul Harghita.
Minima absolută a lunii noiembrie în judeţul Harghita, de minus 27,5 grade Celsius, s-a înregistrat în anul 1993 la Miercurea Ciuc, în vreme ce maxima absolută, de 22 de grade, a fost consemnată la Miercurea Ciuc în 2004.