Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că presuspendarea fondurilor europene pentru România se datorează faptului că Guvernul Ponta nu a luat nicio măsură în ultimele şase luni pentru a împiedica acest lucru.
El a menţionat că presuspendarea fondurilor europene pentru cele mai importante destinaţii – resurse umane, transporturi, competitivitate, dezvoltare regională - este în valoare de aproximativ zece milioane de euro.
Stolojan a amintit că, anterior, premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui CE o listă de cereri ale Guvernului său, primului punct pe această listă fiind sprijinul pe care Ponta îl cerea în vederea fondurilor europene.
"Iată că răspunsul Comisiei a venit Europene a venit – presuspendare, pentru că în aproape şase luni acest Guvern nu a făcut nimic. Acesta este în campanie electorală, va fi în continuare, aproape toţi miniştri sunt angrenaţi în campanie", a ţinut să precizeze Theodor Stolojan.
Potrivit lui Stolojan, Jose Manuel Barroso i-a arătat foarte limpede lui Victor Ponta ce anume trebuie făcut în România pentru ca presuspendarea să nu devină suspendare definitivă.
"Important este, însă, că pentru anul 2012 nu avem nici o speranţă, Guvernul este în campanie electorală (...) şi e greu de prevăzut care va fi situaţia în prima jumătate a anului 2013 dacă acelaşi Guvern Ponta rămâne în funcţiune", a fost de părere acesta.
Democrat-liberalul a arătat că ridicarea presuspendării este condiţionată de înfăptuirea corecţiilor financiare la aceste fonduri (...), care, în mod normal, ar necesita o analiză a tuturor proiectelor finanţate din fonduri europene şi să se aplice acolo unde într-adevăr aceste norme au fost încălcate.
Pe de altă parte, Theodor Stolojan a criticat lipsa de viziune a Guvernului Ponta.
"Din partea CE a venit o atenţionare pentu Guvern că acesta se prezintă la discuţiile importante fără a avea o viziune, fără a fi pregătit. Domnul Ponta a făcut un colectiv de miniştri. După 6 luni de guvernare, domnul Ponta, fiind atenţionat de CE, face acest colectiv pe o problemă care priveşte România, toate partidele politice şi românii – ce avem de gând să facem cu România în perioada următoare 2013-2020. E nevoie să agreăm o serie de obiective nu numai de actualul Guvern. Artrebui să avem un anumit grad de consens al forţelor politice din România", a spus fostul premier.
Europarlamentarula subliniat că în raportele FMI din ultima vreme se poate constata faptul că în România s-a obţinut un echilibru macroeconomic, care s-a menţinut în această perioadă de şase luni, însă, analiza acestor raporte arată că echilibrul din acest moment este unul rău pentru dezvoltarea României în perspectivă.
"Suntem cu creşterea economică actuală sub potenţialul României, deşi acesta rămâne mic, în jur de 2 la sută", a declarat acesta.
Întrebat despre declaraţiile copreşedintelui USL, Crin Antonescu, privind necesitatea rediscutării acordului cu FMI, Stolojan a spus că, personal nu este de acord cu acestă opinie.
"Acest acord este unul, în principal, cu Comisia Europeană. Acest acord nu văd necesitatea de a fi rediscutat în perioada imediat următoare deoarece el pune accentul, în special, pe reformele structurale. Nu ne obligă, la ora actuală, nimic pe deficit, pe politica fiscală. Sunt cifre conturate, agreate. Sunt lucruri mult mai complicate decât o simplă idee de a rediscuta acordul. Acest acord pune o presiune foarte mare pe guvernul României, indiferent care este acesta, de a face reformele structurale", a subliniat europarlamentarul PDL.