Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov, a declarat, joi, că, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena, este considerată imposibilă ridicarea imunităţii diplomatului implicat în accident şi a precizat că acestuia i s-a oprit mandatul şi a părăsit miercuri România.
Malghinov a precizat că ambasada încă o dată îşi exprimă "regretul profund în legătură cu consecinţele grave" ale accidentului care a avut loc duminică 21 octombrie, în urma căruia o tânără a fost accidentată.
"Exprimăm sincera compasiune faţă de rude şi cei apropiaţi, pentru noi esenţială este sănătatea domnişoarei, ambasada se află într-un contact permanent cu autorităţile spitalului", a precizat Oleg Malghinov.
"Pe lângă acestea, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţii diplomatice şi practica internaţională, considerăm imposibil ridicarea imunităţii diplomatului care a săvârşit acest accident", a adăugat ambasadorul.
El a precizat că, în legătură cu aceasta, "partea rusă a luat decizia de a termina imediat mandatului" diplomatului, acesta părăsind România miercuri.
"Apreciem fidelitatea autorităţilor române faţă de respectarea principiilor dreptului internaţional, care, prin Convenţia de la Viena, garantează circulaţia liberă a diplomaţilor şi dreptul lor de a părăsi teritoriul statului şi, de asemenea, dorinţa părţii române de a rezolva acest caz fără politizare exagerată. Din partea rusă se va căuta aceeaşi abordare nepolitizată în viitoarea investigarea a accidentului", a mai spus el.