Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 oct 2012 - Anul XVII, nr. 244 (5149)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Raed Arafat: Posturile în sănătate au fost deblocate, urmează concursurile pentru angajare

Joi, 18 Octombrie 2012 (15:08:30)

Aproximativ 3.800 de posturi din sistemul sanitar au fost deblocate, majoritatea sunt pentru spitalele din subordinea autorităţilor locale, astfel că urmează organizarea concursurilor pentru ocuparea acestora, a anunţat, joi, subsecretarul de stat Raed Arafat, prezent la Adunarea Generală a CMR.

Raed Arafat a precizat că odată cu deblocarea posturilor, angajările se fac unu la unu, adică pleacă o persoană, se angajează alta, şi nu unu la şapte, respectiv angajarea unei persoane numai dacă pleacă alte şapte, cum s-a întâmplat din 2009 şi până la deblocarea posturilor.

În legătură cu creşterea veniturilor în sistemul sanitar, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a spus că o decizie în acest sens poate fi luată de Ministerul de Finanţe.

Raed Arafat a recunoscut că lipsa personalului medical este o problemă mare nu numai în România, dar şi în toată Europa.

"Lipsa de medici este o realitate foarte mare nu numai la noi, ci în toată Europa. Până în 2020, în Europa lipsa de lucrători sanitari va ajunge la aproximativ un milion", a precizat Raed Arafat, prezent la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România (CMR).

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor să se asigure că finanţarea spitalelor va fi previzionată corect şi mult mai realist în bugetul pe anul viitor decât în cel din 2012, astfel încât autorităţile să nu mai fie obligate să intervină în ultimul moment în ajutorul spitalelor.

"E un sistem de lucru de tip «pompier», începe să ardă situaţia la un spital şi venim repede cu o cisternă cu apă. Umblăm cu maşina de pompieri sau cu SMURD-ul ca să intrăm doar în situaţii de urgenţă", a spus Ponta, în şedinţa de Guvernul.

Ministerul Sănătăţii şi CNAS analizează în prezent situaţia fiecărui spital în parte, urmare a ordonanţei care permite noi angajamente bugetare doar după plata datoriilor, analiza luând în calcul numărul de internări efectiv realizate până în octombrie şi estimarea de cazuri până la finele anului.

În urma acestei analize, casele de asigurări de sănătate vor încheia contracte suplimentare pentru asigurarea sumelor necesare decontării serviciilor medicale spitaliceşti.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX că ordonanţa de urgenţă care prevede că ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după plata datoriilor, va fi analizată de minister, după ce spitalele au anunţat blocarea activităţii, deficitul în sistem fiind de 700 de milioane de lei.

Guvernul a emis, în 1 septembrie, Ordonanţa de urgenţă nr. 47 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la 6 septembrie, care prevede că "ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale".

Ordonanţa vizează şi spitalele, care oricum au datorii mari, deficitul bugetar din sistemul sanitar, anunţat de premierul Victor Ponta, fiind de de 700 de milioane de lei în funcţionarea spitalelor, situaţie care pune unităţile sanitare în situaţia de a fi închise, după cum spun managerii de spitale.

Premierul Victor Ponta declara, în iulie, că medicii trebuie scoşi de sub titulatura de bugetari, noţiune care a căpătat conotaţii negative în ultimii ani.

"Dacă un medic este foarte bun, trebuie să poţi să-l plăteşti mai bine. Dacă ai nevoie, astăzi, de o asistentă sau de o femeie de serviciu, nu poţi să intri pe regulile cu unu la şapte (de angajare-n.r.), că astăzi ai nevoie. Mor oamenii în spital dacă nu-l angajezi. Noi am pus o haină rigidă pe sănătate, unde este vorba de vieţi de oameni şi unde e vorba de luat decizii imediat", spunea Ponta.

Şeful Guvernului preciza că spitatele rămân instituţii publice, dar cadrele medicale trebuie scoase de sub reglementarea rigidă aplicată ideii de bugetar.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Raed Arafat: Posturile în sănătate au fost deblocate, urmează concursurile pentru angajare.
 Vizualizări articol: 586 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Raed Arafat: Posturile în sănătate au fost deblocate, urmează concursurile pentru angajare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei