Un monument funerar roman, vechi de aproape 2.000 de ani, care cântăreşte aproximativ două tone, a fost recuperat, miercuri, din albia râului Mureş, în localitatea hunedoreană Mintia, de către reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, care îl vor restaura şi apoi îl vor expune.
Arheologul Marius Barbu de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a declarat că, din cauza secetei, albia râului Mureş a scăzut în ultima perioadă, iar pescarii care se aflau pe mal au observat în apă un bloc de piatră şlefuit şi au anunţat arheologii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Miercuri, reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, ajutaţi de angajaţii unei firme de tractări, au reuşit să aducă pe mal blocul din piatră greu de aproximativ două tone, dar şi alte două piese din gresie.
Monumentul funerar a fost adus la mal în localitatea hunedoreană Mintia.
"Avem un monument funerar din piatră, vechi de aproape 2.000 de ani, trei dintre feţe sunt prelucrate, iar una, cel mai probabil cea care stătea sprijinită de un zid, este neprelucrată. Cele trei feţe sunt frumos ornamentate, au câte un chenar şi noi sperăm că, după restaurare, să găsim litere sau chiar o inscripţie. De asemenea, am mai scos din albia râului Mureş două piese din gresie, un picior de vas şi un capăt de altar sau de idiculă. Bănuiam că aceste veri secetoase o să scoată la lumină în Mureş mai multe piese din perioada romană, deoarece în zonă avem Castrul de la Micia, iar cursul antic al râului trecea la o distanţă de aproximativ două sute de metri de zona aceasta. După schimbarea cursului, apa a ajuns peste marginea castrului, aşa că este posibil să mai descoperim şi alte piese valoroase", a spus Marius Barbu.
Potrivit directorului Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Liliana Ţolaş, recuperarea artefactului din albia Mureşului este o premieră.
"Pentru prima dată reuşim să recuperăm, cu ajutorul specialiştilor şi în urma avizelor obţinute, un monument funerar din albia rîului Mureş. Piesa va fi restaurată şi va face parte din expoziţia inaugurală a lapidariului de la Deva, care va avea loc în luna noiembrie", a spus Liliana Tolaş.
În colecţiile muzeului din Deva se află, în prezent, 560 de piese din marmură, gresie sau piatră, multe dintre ele având inscripţii din perioada romană.