Două tramvaie s-au ciocnit, vineri după-amiază, pe linia care face legătura între municipiul Arad şi comuna Ghioroc, trei pasageri, între care un copil, fiind răniţi şi transportaţi la spital, în timp ce traficul tramvaielor este blocat pe această linie, la ora transmiterii acestei ştiri.
Accidentul a avut loc la intrarea în municipiul Arad, pe linia care leagă oraşul de comuna Ghioroc, vis-a-vis de un centru comercial, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit directorului tehnic al Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu, ambele tramvaie circulau în acelaşi sens, iar cel din spate l-a lovit pe cel din faţă.
Cuvineanu afirmă că nu se cunosc deocamdată cauzele producerii accidentului, acestea fiind în cercetare.
Totuşi, tehnicieni ai companiei care au ajuns la faţa locului afirmă că a fost vorba despre o cădere de tensiune, iar tramvaiul aflat în faţă s-a oprit brusc, în timp ce a doua garnitură a rămas fără frâne funcţionale.
În urma impactului, trei pasageri, doi adulţi şi un copil, au acuzat diverse dureri şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean pentru investigaţii.
Circulaţia tramvaielor pe ruta Arad-Ghioroc va rămâne blocată până în jurul orei 15.30.
La faţa locului au fost trimişi şi poliţişti, care fac cercetări.