Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Palatul Parlamentului, că tema discuţiei pe care o are cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cu alţi parlamentari se referă la priorităţile legislative în perspectiva raportului MCV.
Ponta a făcut aceste precizări la sosirea la Palatul Parlamentului, înaintea întâlnirii cu ministrul Justiţiei şi cu câţiva parlamentari, între care Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, Florin Iordache (PSD) şi Dan Radu Ruşanu (PNL).
La finalul întâlnirii, Victor Ponta, Mona Pivniceru şi Valeriu Zgonea urmează să susţină declaraţii de presă.