Directorul SRI, George Maior, a fost audiat, marţi, în comisia parlamentară de specialitate, în legătură cu activitatea Serviciului pe 2011, precizând, la final, că ameninţarea teroristă este "în creştere", instituţia concentrându-se pe acest fenomen mai mult decât în alţi ani.
"Din punct de vedere al ameninţării teroriste, am menţionat către Comisie că această ameninţare este în creştere datorită unor factori pe care i-am explicitat în cadrul Comisiei şi că ne concentrăm mai mult decât în alţi ani pe acest fenomen. Nu e vorba despre o ameninţare directă sau iminentă, dar este o ameninţare în creştere şi aţi văzut evoluţii în Europa şi chiar în ţări vecine legate de fenomenul terorist care ne îngrijorează şi pe noi", a spus Maior, într-o declaraţie la finalul audierii.
El a fost audiat la Comisia de control a activităţii SRI privind raportul activităţii Serviciului pe 2011.